Eşti aici

Favorizează oare Legea cu privire la libertatea de exprimare manipularea opiniei publice?

21 Septembrie 2016
760 de afişări
Olivia Pîrțac, juristă
 
Contextul apariţiei Legii cu privire la libertatea de exprimare
 
Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii cu privire la libertatea de exprimare (http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=335145) în anul 2010 s-a datorat unui context care a demonstrat necesitatea acesteia. A fost o perioadă când procesele de defăimare erau o realitate extrem de sesizabilă pentru presa din Moldova. Nu doar numărul lor era o problemă, ci mai ales modul cum erau judecate şi faptul ca erau folosite ca o formă de presiune pe autorii incomozi, iar pentru unii reclamanţi era şi sursă suplimentară de făcut bani. Mass-media pierdea o mare parte a proceselor pe nedrept, jurnaliştii, şi nu doar ei, erau descurajaţi în a se exprima, autocenzura era un fenomen foarte frecvent. Situaţia era de aşa natură, încât cerea o soluţie, care să aibă un impact de anvergură, în mod special în ceea ce priveşte domeniul defăimării.
 
Soluţia pe care am creat-o a fost Legea cu privire la libertatea de exprimare, un „produs” totalmente autohton, elaborată sub aspect de concept, structură, prevederi, de o echipă mică de autori locali, inspirată de ideea implementării standardelor europene, dar necopiată de la nimeni, or, nicio ţară nu avea o lege cu un asemenea concept. Altfel spus, un know-how local, care a inclus în legislaţia naţională norme cu privire la libertatea de exprimare conforme standardelor europene, dar şi prevederi specifice.

Scopul legii este de a garanta exercitarea dreptului la libera exprimare şi a unui echilibru între asigurarea dreptului la libera exprimare şi apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale şi a dreptului la respectul vieţii private şi de familie a persoanei. Această lege încearcă să definească graniţa acestor drepturi concurente, specificând nuanţele necesare în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pe art. 10 (libertatea de exprimare).

Sigur că legea este influenţată de contextul în care apare, un context în care libertatea presei a avut de suferit, şi încearcă să redreseze problemele existente, oferindu-i libertăţii mass-mediei un statut important.
 
Prevederi revoluţionare ale legii

Legea abundă în norme de conţinut şi procedurale noi. Însă o serie de norme din această lege pot fi considerate revoluţionare: norme -„bombă”, care au schimbat realităţile existente şi pentru mulţi pot fi considerate oarecum surprinzătoare.

O astfel de normă -„bombă” este în special impunerea cererii prealabile către răspânditorul informaţiei defăimătoare, sau care lezează viaţa privată, ca o etapă obligatorie a soluţionării acestui tip de litigii. Deci adresarea în judecată a devenit condiţionată de eforturile de soluţionare amiabilă a litigiului.

O altă normă -„bombă” este termenul foarte scurt care i se dă persoanei lezate pentru a-şi înainta pretenţiile către răspânditorul informaţiei care îl lezează: 20 de zile, care este un termen de prescripţie (art. 15 alin. (2): Cererea prealabilă se depune în termen de 20 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare. Acesta este un termen de prescripţie. La împlinirea unui an din ziua defăimării, persoana nu poate solicita repunerea sa în termenul de depunere a cererii prealabile.). Logica a fost următoarea: o persoană lezată va acţiona rapid pentru a se repune în drepturi. În plus, restabilirea adecvată a onoarei este posibilă doar dacă persoana va acţiona într-un termen scurt. O acţiune întârziată sugerează faptul că persoana urmăreşte alte scopuri decât restabilirea sa în drepturi (să facă presiuni asupra mijlocului de informare în masă sau să-l intimideze, să se îmbogăţească pe seama acestuia etc.) şi acest lucru s-a dorit a fi combătut prin această lege. Sigur este o trecere foarte bruscă de la o extremitate (lipsa în general a termenului de prescripţie existentă până la această lege) la o altă extremitate (un termen mai mic de o lună). Dar să nu ignorăm specificul societăţii în care trăim, a unei dezvoltări informaţionale fără precedent, care impune o schimbare la fel de drastică a regulilor de joc. În acest mediu în care informaţia a devenit produs de consum curent, nimeni nu mai poate fi impus să păstreze dovezile unei afirmaţii timp îndelungat.

Altă normă -„bombă” a fost introducerea taxei pentru acţiunile ce au drept scop repararea prejudiciului moral conform regulii generale existente pentru acţiunile patrimoniale. Dacă înainte de această lege, plătind o taxă de 90-100 de lei puteai să pretinzi şi dezminţire, şi milioane de lei drept compensare a prejudiciului moral suferit, odată cu intrarea în vigoare a legii trebuie să achiţi o taxă de 3% din suma prejudiciului moral pe care îl pretinzi, după regulile valabile în cazurile patrimoniale (Legea taxei de stat, articolul 3 alin.1 lit.(a): 3% din valoarea acţiunii sau din suma încasată, dar nu mai puţin de  150 lei şi nu mai mult de 25 000 lei de la persoanele  fizice şi nu mai puţin de 270 lei şi nu mai mult de 50 000 lei de la persoanele juridice).

O normă importantă, în virtutea experienţei oarecum absurde care a existat până la acel moment, este articolul care prevede că „nu se admite aplicarea sechestrului pe bunurile pârâtului, inclusiv contul bancar, pentru asigurarea pretenţiilor privind compensarea prejudiciului moral” (art. 22 alin. (5).
 
Impactul legii

După intrarea în vigoare a acestei legi, presa de bună-credinţă din Moldova, dacă nu a scăpat total de procese, atunci a scăpat de situaţia când le mai pierdea.

Totuşi, ar fi o nuanţă de menţionat: chiar şi în cazul investigaţiilor, avocaţii se oboseau mai rar să dispute şi argumenteze conţinutul, preferau să câştige mai simplu – pe motive de nerespectare a procedurii de către reclamant. Alţi reclamanţi, văzând că pentru a obţine compensare pentru prejudiciul moral trebuie să plătească o taxă corespunzătoare, se retrăgeau neinteresaţi sau cereau simbolicul 1 leu.

Cert este că presa de bună-credinţă a câştigat foarte mult prin această lege, şi-a câştigat libertatea.

Prin coincidenţă sau nu, dar adoptării acestei legi i-a urmat şi perioada „de aur” a presei din Moldova. Un timp, după unii mai lung, după alţii mai scurt, presa a surprins prin dezvoltare de conţinut şi tehnologică, pluralism, diversitate etc.
 
Involuţii

La un moment dat, unul greu de fixat temporal, încet, dar sigur, a început procesul de „degradare” a presei, în mod special, a actorilor care au surprins pozitiv anterior. Unele produse media au ajuns atât de jalnice, încât au devenit comice, ilare, altele au reprezentat şi subiect de parodii. Un exemplu al absurdului la care s-a ajuns a fost situaţia când o televiziune, în străduinţa sa neobosită de a face imagine negativă unui „oponent” (concurent politic al proprietarului), a făcut subiect de ştire lipsa câtorva virgule (nesemnificative) în pliantele acestuia. Lucrurile au fost proaste în afara oricărei campanii electorale, iar faptul că ele degradează şi mai mult în campanii electorale ne-au arătat-o toate monitorizările de până acum.
 
Avem o libertate a manipulării?
 
Ştim că avem multă manipulare. Avem şi o libertate a manipulării? A stimulat cumva Legea cu privire la libertatea de exprimare acest fenomen?

Trebuie să recunoaştem că Legea cu privire la libertatea de exprimare nu i-a ajutat doar pe cei buni, pe jurnaliştii de investigaţie, pe cei de bună-credinţă şi i-a ţinut în afara pericolului de a pierde procese, ci i-a ajutat şi pe cei de rea-credinţă. Şi în cazul ultimilor, persoanele lezate care nu respectau procedura, nu reacţionau suficient de rapid cu o cerere prealabilă şi, ulterior, cu adresare în instanţă, pierdeau termenul de prescripţie. Şi în cazul lor, cei care nu puteau plăti o taxă substanţială, nu aveau cum să pretindă la o compensare a prejudiciului moral substanţială. Şi mă refer aici la situaţia obişnuită, fără să neg că unii avocaţi vor fi suficient de abili şi vor găsi mai multe soluţii în interesul clientului lor.

La fel e şi cu dreptul la opinie: el este garantat indiferent că opiniile sunt preţioase sau lipsite de valoare. Singurul element important din punct de vedere legal este ca faptele să fie expuse corect, să fie exacte, nedenaturate. Iar pe urmă, pe baza unor fapte expuse exact, poți insista la infinit pe critici, scenarii şi viziuni apocaliptice, sau chiar provocare şi limbaj mai exagerat, or, asta este garantat prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pe art. 10 (libertatea de exprimare).

Pe judecăţile de valoare în presa tipărită şi online limitele nu sunt dictate decât de deontologia profesională, de speranţa că sub o presiune socială sau profesională jurnaliştii nu-şi vor mai permite să denigreze nejustificat şi interesat, să manipuleze.

Însă în presa audiovizuală există şi restrângeri legale: astfel, articolul 7 din Codul audiovizualului - Echilibrul şi pluralismul politico-social, conţine o serie de prevederi menite să asigure echilibrul social-politic, echidistanţa şi obiectivitatea, să nu permită să fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri, să asigure respectarea principiului de informare din mai multe surse. Diferenţa esenţială faţă de presa online şi tipărită este că aceste prevederi sunt întărite de posibilităţile de sancţionare prevăzute de Codul audiovizualului.
 

În concluzie, Legea cu privire la libertatea de exprimare nu este un instrument care să poată fi utilizat împotriva manipulării şi a propagandei, cu excepţia situaţiei proceselor de judecată individuale, când persoanele lezate invocă răspândire de fapte false şi opinii fără substrat factologic suficient sau violarea vieţii private. Unele prevederi procedurale ale acestei legi sunt în mod egal şi în beneficiul presei de bună-credinţă, dar şi a celei de rea-credinţă. Dar suntem oare pregătiţi să revenim la situaţia procedurală mai veche şi să vedem cum presa bună e atacată cu procese de dragul intimidării? Oare nu am ales în situaţia prezentă răul cel mai mic per ansamblu?
_______________
 
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.