Eşti aici

În pragul sistării semnalului analogic, Guvernul a aprobat o nouă etapă de asigurare a populației cu dispozitive de recepționare a televiziunii digitale

12 Februarie 2020
460 de afişări
Cu două săptămâni până la sistarea emiterii semnalului în sistem analog, Guvernul a aprobat o nouă etapă de asigurare a familiilor beneficiare de ajutor social cu dispozitivele de recepționare a semnalului digital. În timp ce Republica Moldova s-a angajat să finalizeze tranziția la televiziunea digitală terestră la 1 martie 2020 - după mai multe amânări în ultimii cinci ani - din proiectul hotărârii adoptat de Executiv în ședința din 12 februarie reiese că o parte din populație riscă să rămână fără acces gratuit la posturile TV după termenul-limită.

Potrivit documentului aprobat, familiile beneficiare de ajutor social vor trebui să solicite asigurarea cu un convertor gratuit până pe data de 20 martie. Firma care va oferi dispozitivele urmează a fi selectată în baza unei licitații publice, iar distribuirea acestora ar urma să se facă în termen de două luni de la semnarea contractului cu agentul economic.

Aproape nouă mii de convertoare au fost distribuite familiilor social-vulnerabile până în prezent, conform notei informative la proiect, ceea ce constituie circa 17% din numărul total de 51.782 de potențiali beneficiari. Pentru anul 2020 au fost prevăzute 15 milioane de lei din buget pentru dotarea gratuită a viitorilor beneficiari cu set-top-boxuri.

De asemenea, în proiectul hotărârii se menționează că frecvențele de televiziune analogică terestră, emiterea cărora ar urma să fie sistată la 1 martie, ar putea fi transmise operatorilor de comunicații mobile pentru implementarea tehnologiei 5G.

Media Azi a scris anterior despre faptul că trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală, care ar urma să se finalizeze la 1 martie 2020, riscă să fie amânată din nou. Deși oficialii au negat inițial informația, aceștia au recunoscut că există probleme la capitolul asigurării populației cu convertoarele care pot recepționa semnalul digital. „Dacă deconectăm acum sistemul analogic, atunci circa 20% din populație rămâne fără informație”, afirma la sfârșitul lunii ianuarie deputatul socialist Adrian Lebedinschi.

Directorul Radiocomunicații, Mihail Iacob, ne-a precizat că, potrivit legii, întreprinderea ar trebui să sisteze la 29 februarie 2020, ora 00:00, difuzarea în format analog a celor trei canale care emit acum în acest sistem: Moldova 1, Primul în Moldova și TVR Moldova.

El admite însă că termenul ar putea fi extins doar în cazul în care va primi o solicitare oficială de la Consiliului Audiovizualului, Ministerul Economiei sau dacă legea va fi modificată.

Vitalie Tarlev, secretar de stat la Ministerul Economiei, a estimat anterior într-o emisiune de la Teleradio-Moldova că până în luna mai vor fi oferite toate dispozitivele necesare cetățenilor care încă nu le au și care le pot primi gratuit din partea statului.