Eşti aici

​Liliana Nicolaescu-Onofrei cere CA să monitorizeze posturile Moldova 1, Primul în Moldova și NTV Moldova

11 Octombrie 2021
866 de afişări
Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlament, a  solicitat Consiliului Audiovizualului (CA) să monitorizeze posturile Moldova 1, Primul în Moldova și NTV Moldova în legătură cu felul în care au informat publicul despre evenimentele din perioada 5-10 octombrie. 

În sesizarea semnată de Liliana Nicolaescu-Onofrei se solicită „examinarea tuturor circumstanțelor de fapt și de drept sub aspectul asigurării informării corecte a publicului” de către Moldova 1, Primul în Moldova și NTV Moldova în perioada 5-10 octombrie. „În speță, solicităm executarea de urgență a controlului cu referire la respectarea și asigurarea imparțialității, a echilibrului și a favorizării liberei formări a opiniilor, a prezentării principalelor puncte de vedere ale diferitor părți, prezum și a evitării oricăror forme de discriminare în cadrul programelor audiovizuale de știri și de dezbateri, de informare în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală”, scrie în document. 

„Am expediat o sesizare la adresa Consiliului Audiovizualului. Le cerem îndeplinirea atribuțiilor conform legii și nimic mai mult. Or, CA este obligat să contracareze manipularea și dezinformarea cetățenilor”,  a scris Liliana Nicolaescu-Onofrei pe pagina sa de Facebook, unde a anexat și documentul. 

Liliana Nicolaescu-Onofrei a precizat pentru Media Azi că a decis să sesizeze CA pentru că posturile TV vizate ar fi difuzat mai multe informații incorecte despre cazul lui Alexandr Stoianoglo, acțiunile Guvernului și ale Președinției. „Și reflectarea cazului Alexandr Stoianoglo, și prezentarea unor știri manipulatoare, mincionoase că Guvernul crește prețurile, Guvernul nu face asta, Maia Sandu face asta. Chestii, după mine, grave, ca să nu mai zicem de denigrare. (...) Dacă ați urmărit partea de știri și de dezbateri, numai spre sfârșitul săptămânii s-a apelat la alte opinii, părți terțe. CA ar trebui să-și ia în serios partea de monitorizare și supraveghere”, a explicat Liliana Nicolaescu-Onofrei. 
 

De asemenea, șefa comisiei parlamentare pentru mass-media a solicitat să fie informată „în termeni proximi” despre rezultatele controlului efectuat și deciziile luate.

Reprezentații CA au confirmat că au recepționat sesizarea comisiei.

UPDATE: Deputata Partidului Socialiștilor Adela Răileanu a calificat solicitarea președintei comisiei drept „imixtiune” în activitatea CA. „În calitate de membru al comisiei  respective, nu-mi amintesc să fi fost discutat acest subiect. În plus, nici nu aș fi participat la discutarea lui, or, este imixtiune directă în activitatea CA, lucru interzis de lege!”, a scris Adela Răileana pe pagina sa de Facebook. Ea acuză partidul de guvernământ că ar ataca astfel „presa indezirabilă”.  „Așa au procedat în raport cu procurorul general și așa vor să procedeze în raport cu presa neafiliată”, a scris Adela Răileanu. 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.