Eşti aici

​Psihoterapeutul Ștefan Popov: Este important ca jurnalistul să empatizeze cu suferințele victimelor, dar fără a se identifica cu emoțiile și trăirile persoanei

07 Mai 2020
954 de afişări
Pandemia declanșată la sfârșitul anului trecut continuă să pună la grea încercare reporterii care relatează din prima linie despre evoluția evenimentelor. Colectarea informațiilor din teren, vizitarea focarelor de infecție și a instituțiilor medicale, intervievarea persoanelor infectate - toate pot avea un puternic impact emoțional. De altfel, jurnaliștii se confruntă cu numeroase situații stresante și în afara perioadelor de criză. Cum să le facă față pentru a-și păstra sănătatea mentală? Ce trebuie să aibă în vedere atunci când intervievează victime? De ce efectele psihologice ale actualei pandemii se vor resimți mai târziu? La aceste și alte întrebări răspunde, într-un interviu pentru Media Azi, cercetătorul în psihologie și psihoterapeutul Ștefan Popov, fondator al Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie (CCSP).  

Media Azi: Domnule Popov, în variate situații de criză despre care trebuie să relateze din prima linie, jurnaliștii se confruntă inclusiv cu provocarea de a-și păstra echilibrul emoțional și sănătatea mentală. Ce probleme pot să apară în astfel de perioade, referindu-ne și la actuala pandemie de Covid-19?

Ștefan Popov: Foarte multe depind de vulnerabilitățile și sensibilitățile emoționale pe care le are jurnalistul, felul în care procesează cognitiv situațiile din teren. Reieșind din asta, și consecințele pot fi variate - de la o ușoară nervozitate și îngrijorare privind propria sănătate, până la creșterea nivelului de stres profesional, panică, neliniște și anxietate, cu diverse simptome psihosomatice, tulburări de somn și alimentare sau chiar accentuarea tendințelor ipohondrice (convingerea permanentă că persoana ar fi deja infectată, manifestată prin emoții intense, duse la extremă, paralizante și disfuncționale). La fel poate fi afectată și comunicarea în relațiile sociale personale - un grad crescut de iritabilitate, nervozitate, furie și chiar agresivitate.     

Media Azi: Cum să minimizeze jurnaliștii aceste riscuri? Ce le recomandați pentru a spori rezistența față de stres și a-și menține sănătatea mentală?

Ștefan Popov: Capacitatea de a face față stresului depinde de mai mulți factori, atât genetici, cât și personali, stilul de viață, calitatea relațiilor sociale și a vieții personale, sistemul de convingeri, diversele metode și tehnici pe care le-am însușit pentru a face față stresului. Este important ca persoana să-și cunoască mecanismele interne de funcționare psihologică pentru a ști exact care dintre factorii enumerați ar putea să o ajute în îmbunătățirea rezistenței la stres - fie să îmbunătățească viața personală, calitatea relațiilor sociale, stilul de viață sau să însușească diverse metode de relaxare, cum ar fi cele mai simple și eficiente exerciții de respirație. În același timp, înțelegându-și corpul și felul în care reacționează la stres, este important ca persoana să-și asume exact atât cât poate tolera și procesa un eveniment stresant, evitând să-și depășească capacitățile emoționale. În general, sănătatea mentală înseamnă capacitatea de a fi flexibil și de a adapta resursele personale în funcție de context. 
 

Dacă ar fi să enumăr câteva sfaturi în contextul situațiilor cu potențial traumatizant, acestea ar ține de: 
 
1. Crearea unei stări emoționale favorabile prin asigurarea unui stil de viață energic cu un raport echilibrat dintre somn, muncă, activități familiale, pasiuni, activități recreative, alimentație etc. Acest lucru este deosebit de important pentru a avea suficientă reziliență în cadrul stresului profesional; 

   

2. Detașarea de trăirile victimelor, ieșirea din „sindromul salvatorului”, dar manifestând suficientă înțelegere și empatie pentru o ascultare activă a persoanei care suferă;

3. Însușirea tehnicilor de relaxare precum exerciții de respirație (de exemplu, tehnica Schultz), tehnici de relaxare musculară prin diverse exerciții fizice sau tehnica Jacobson, tehnici de meditație. Toate ar fi bine să fie deprinse cu ajutorul unui specialist.

4. Dacă jurnaliștii au asistat la evenimente cu caracter profund traumatizant, atunci pot beneficia de tehnica numită EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) sau „desensibilizare şi reprocesare prin mişcări oculare”. Terapia EDMR a apărut în anii ‘80 în SUA, fiind iniţial folosită în cazul traumelor veteranilor de război, dar foarte curând s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratamentul tuturor simptomelor legate de stres şi traumă. În 2004 a fost recomandată de Asociația Americană de Psihiatrie şi este oficial aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în cadrul terapiilor cognitiv-comportamentale. Și în acest caz este important tehnica să fie aplicată cu ajutorul unui specialist.

5. O altă tehnică ce se aplică după o intervenție într-o situație de criză și traumatizantă este „debriefingul”. Inițial era folosită la îmbunătățirea stării emoționale a supraviețuitorilor în urma unor traume majore. Ulterior, această tehnică a fost extinsă și pentru echipele de urgență prezente la situații traumatizante. Debriefingul este o discuție individuală sau de grup, dirijată de un specialist, ce are loc imediat după situația traumatică și ajută persoanele să verbalizeze evenimentul pentru o desensibilizare și eliberare de încărcătura emoțională negativă.

6. Dacă nu este posibilă administrarea acestor tehnici, oricine poate însuși diverse exerciții ușoare de relaxare cu ajutorul respirației și mișcării. Există o mulțime de cărți la acest subiect.

7. Implicarea în cât mai multe activități recreative, socializarea, comunicarea, diverse pasiuni ajută la deconectarea de sursele de stres.

8. Somnul, sportul, alimentația calitativă și pauzele regulate sunt absolut necesare pentru o funcționare psihică sănătoasă.

9. Utilizarea tehnicilor de descărcare emoțională, cum ar fi scrierea despre evenimentele traumatice, sunt de asemenea recomandate.

10. Dacă situațiile stresante sunt dificil de a fi gestionate de sine stătător, sunt recomandate convorbirile cu un psiholog/psihoterapeut pentru a ne ajuta să ne eliberăm emoțional și să deprindem diverse tehnici și metode de a face față stresului, care pot fi însușite și ghidate doar cu un specialist.

Media Azi: De ce trebuie să țină cont jurnaliștii, din punct de vedere psihologic, atunci când comunică cu victimele cataclismelor, ale unor evenimente nefaste sau, referindu-ne la prezent, cu cei infectați de Covid-19?

Ștefan Popov: Este important ca jurnalistul să poată conține suferințele și durerile emoționale ale victimelor, lucru manifestat printr-o ascultare activă și o reacție de înțelegere și empatie, dar fără a se identifica cu emoțiile și trăirile persoanei, fapt care ar provoca o reacție de neputință și suferință personală, ceea ce nu ajută nici victima, nici  jurnalistul. Conținerea suferințelor victimelor înseamnă capacitatea optimă de a te situa între sine și celălalt. 

Detașarea totală de emoțiile celui care suferă s-ar manifesta printr-o abordare a victimei ca pe un obiect de interes  jurnalistic, ceea ce ar putea afecta profund emoțiile persoanei care, în acele momente, are nevoie de sprijin emoțional  și  este dureros să fie analizată și ca ceva ce poate deveni o știre  senzațională. Pe de altă parte, unii jurnaliști mult  prea  sensibili emoțional ajung să se identifice prea mult cu emoțiile celuilalt. Acest lucru vine dintr-o reacție salvatoare  a jurnalistului, dar care, fiind față în față cu victima, s-ar simți în incapacitatea și neputința de a ajuta sau salva victima  cu orice preț. Iar din starea de neputință în care se află, jurnalistul i-ar putea dezvolta intervievatului reacții de furie în  adresa unor actori care s-ar face vinovați de starea victimei. La fel, reporterul poate rămâne cu sentimentele victimei  încă mult timp după interacțiune, fapt ce-i afectează viața personală. Capacitatea de a conține emoțiile victimei depinde de starea eului personal și de cât de stabil și funcțional este acesta. Detașarea totală de emoții ar fi o apărare a unui eu vulnerabil în fața suferințelor altora, iar o identificare prea puternică cu victima ar semnala anumite proiecții și vulnerabilități personale, manifestate prin acel act de salvator.

Media Azi: Jurnalismul este considerat o profesie stresantă și în afara crizelor. Ați împărtăși această părere? Cum se manifestă efectele acestei profesii asupra sănătății psihice a omului?

Ștefan Popov: Așa cum am menționat mai devreme, depinde foarte mult de trăsăturile de personalitate ale jurnalistului, de vulnerabilitatea și sensibilitatea emoțională în fața unor situații stresante, de capacitatea de a conține emoțiile victimelor și capacitatea de reziliență la stresul profesional. Prin urmare, consecințele pot varia de la ardere profesională și anxietate, până la afectarea altor domenii ale vieții. Cu alte cuvinte, este important să fii omul potrivit la locul potrivit. Dacă persoana nu are suficiente mecanisme de apărare în fața stresului și o reziliență scăzută, atunci va face cu greu față situațiilor stresante. Multe persoane abandonează meseria din cauza stresului sau preferă să se reprofileze într-un domeniu jurnalistic mai puțin stresant, cum ar fi jurnalismul cultural de exemplu. Dacă persoana își dorește însă foarte mult să practice în continuare o activitate cu un nivel de stres ridicat, atunci este important să lucreze cu sine pentru a-și dezvolta diferite mecanisme ca să facă față stresului. 

Media Azi: Cât de populare sunt vizitele la psiholog din motive profesionale? Ar fi jurnaliștii o categorie  distinctă în acest sens?

Ștefan Popov: Jurnaliștii nu se adresează într-un număr mai mare la psiholog/psihoterapeut în comparație cu   reprezentanții altor meserii. În general, persoanele se adresează mai puțin la psiholog/psihoterapeut din motive strict   profesionale, de regulă fiind vorba de stări afective globale (stres, anxietate, depresie), afecțiuni psihosomatice sau   dificultăți de relaționare.  Deși lumea se adresează tot mai frecvent la psiholog, oricum există anumite stigmatizări și   prejudecăți în această privință, cu atât mai mult să te adresezi la psiholog doar din motive profesionale. Pentru foarte   mulți, a te adresa la psiholog ar însemna incapacitatea personală de a face față situației și mulți preferă să-și spună că   se vor descurca de unii singuri, dar totul până în momentul în care situația stresantă capătă efecte globale în viața   persoanei și atunci se apelează la psiholog.

 Media Azi: A crescut numărul adresărilor la psihologi sau psihoterapeuți odată cu declanșarea pandemiei? 

Ștefan Popov: În această perioadă, contrar unor așteptări, adresările la psiholog au scăzut semnificativ din cauza   restricțiilor impuse de carantină, iar consilierea online nu este o soluție potrivită pentru oricine, bunăoară dacă   persoana  nu are un spațiu personal pentru suficientă intimitate. Și eu, dar și colegii mei încă nu avem adresări   cauzate  de această pandemie, adresările din prezent continuă să fie din motivele enumerate mai sus. Cu toate   acestea, noi prognozăm că efectele psihologice ale acestei pandemii se vor resimți mai târziu. Acum oamenii încă au resurse emoționale de a face față situației, dar se poate agrava cu timpul. Metaforic vorbind, consecințele emoționale au și ele nevoie de o perioadă de „incubare” până să-și manifeste efectul.

Media Azi: Ați realizat recent o cercetare despre consecințele emoționale ale crizei epidemice provocate de Covid-19. Potrivit rezultatelor, nivelul de îngrijorare pentru persoanele apropiate este mai mare decât îngrijorarea față de propria persoană. Cum explicați acest fenomen?

Ștefan Popov: Ține de aspectul cultural. Într-o altă cercetare am demonstrat că cultura noastră este una colectivistă. Culturile colectiviste se caracterizează prin manifestarea unei atenții, protecții și griji mai mare față de membrii familiei decât concentrarea pe interesele personale și centrarea pe sine.  În astfel de culturi, grija de sine este asociată cu egoism și ar presupune automat indiferența față de ceilalți membri ai familiei - lucru blamat în cultura noastră. Din frica inconștientă de a nu ne identifica drept persoane egoiste, obișnuim să manifestăm mai multă grijă față de ceilalți pentru a arăta altruism și loialitate necondiționată față de grup. Dacă o facem însă până la extremă, riscăm să nu mai avem grijă față de propria persoană. 

Când toată lumea este preocupată mai mult de ceilalți, asta înseamnă că, de fapt, nimeni nu are grijă de sine și nici nu pot să accepte grija celorlalți. „Sănătatea mea nu are importanță, important este ca tu să fii bine.” - să ne imaginăm care ar putea fi consecințele dacă toată lumea ar avea acest principiu. În consecință, oamenii au mai puțină grijă față de sine și se angajează mai puțin în măsuri personale de prevenire a infectării. În schimb, în cadrul culturilor individualiste, persoanele tind în primul rând să-și poarte singure de grijă, apoi au grijă și de ceilalți.

Media Azi: Credeți că se discută suficient în spațiul public despre riscurile arderii profesionale, a dereglărilor psihice de pe urma activității la locul de muncă?

Ștefan Popov: În ultima perioadă se discută tot mai frecvent despre riscurile arderii profesionale, se organizează tot mai multe conferințe, seminare și se publică tot mai multe articole.

Nu se întâmplă într-o măsură suficientă, totuși, dar este bine că există tendințe de a sensibiliza societatea cu privire la acest fapt. Mai multe companii intervin cu măsuri speciale de a-și proteja angajații de efectele stresului sau chiar angajează psihologi organizaționali care să ajute la crearea și menținerea unui climat psiho-emoțional mai favorabil la locul de muncă.  Tot mai mulți oameni devin conștienți despre necesitatea de a menține o balanță funcțională între viața profesională, personală și familială versus necesitățile economice și cele de afirmare.

Sursa foto: Joblist, Stefan Popov/Facebook, TV8.