Eşti aici

„Am obosit”. Vitalie Dragancea, consilierul pe comunicare al prim-ministrului, a demisionat

09 Iulie 2020
311 afişări
Consilierul pe comunicare al premierului Ion Chicu și-a dat demisia, motivând presei decizia prin faptul că „a obosit”. Informația a fost confirmată pentru Media Azi de către serviciul de presă al Guvernului. Anterior, ONG-urile de media i-au solicitat lui Vitalie Dragancea să plece din funcție, în contextul atitudinii denigratoare în raport cu unii jurnaliști și instituții media.
 
Potrivit Ziarului de Gardă, cererea de demisie a lui Vitalie Dragancea a fost depusă miercuri, 8 iulie, fiind deja aprobată și semnată. „Am obosit. Iar atunci când obosești nu faci treaba bine. Cred că este bine să fac un pas în spate ca cineva cu energie nouă să vină și să facă treaba bine. Este o decizie personală”, a declarat el reporterilor publicației. 
 
În dimineața zilei de 9 iulie internauții au observat că pagina oficială de Facebook a premierului ar fi dispărut pentru o perioadă. Ulterior, pagina a revenit. Potrivit lui Dragancea, contul este administrat de Ion Chicu.
 
Anterior, ONG-urile de media au solicitat prim-ministrului Ion Chicu, dar și consilierului său Vitalie Dragancea să prezinte scuze publice reprezentanților mass-media pentru atitudinea denigratoare în raport cu unii jurnaliști și instituții media. La numai o zi după Ziua Libertății Presei din acest an, prim-ministrul a publicat pe Facebook un mesaj prin care a lansat critici la adresa instituțiilor mass-media, în special asupra postului de televiziune Pro TV: „Artiștii noștri redutabili nu mai încap pe ecranele «protv-urilor» - manelele le-au luat locul (…) «presa independentă» finanțată pe manele nu are nici o șansă”.
 
Totodată, în cadrul unor declarații oferite pentru Ziarul de Gardă, Vitalie Dragancea a lansat atacuri la adresa jurnaliștilor, menționând că Guvernul nu are nevoie de presă pentru a demonta informațiile false și că el respectă presa „până-n glande”. Media Azi a publicat ulterior și o caricatură la acest subiect.

Sursa foto: Facebook/Vitalie Dragancea