Eşti aici

CA susține că nu poate sancționa posturile tv părtinitoare în campania electorală. Ion Bunduchi: „Dacă CA nu înțelege ceva, asta nu înseamnă că legea nu-i dă pârghii”

11 Octombrie 2019
469 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) nu poate sancționa posturile TV care favorizează sau defavorizează anumiți candidați electorali, dar poate lua măsuri față de radiodifuzorii care nu oferă dreptul la replică persoanelor vizate în materiale. Afirmațiile aparțin unor membri ai CA și au fost făcute în cadrul Comisiei parlamentare pentru mass-media, care a avut loc vineri, 11 octombrie.
 
Membrii Comisiei au examinat modul în care CA monitorizează comportamentul furnizorilor de servici media în actuala campanie electorală. Președintele CA, Dragoș Vicol, a explicat de ce Consiliul a decis să monitorizeze un număr mai mic de posturi în comparație cu alte scrutine, menționând că au fost supuși monitorizării doar radiodifuzorii care utilizează frecvențele de stat naționale.. La observația membrilor Comisiei, că mai multe posturi tv au rămas în afară monitorizării CA, Dragoș Vicol a declarat că mecanismul de sesizare și autosesizare este valabil și poate fi utilizat în raport cu alte posturi, care nu au fost incluse în lista furnizorilor de servicii media monitorizați.
 
În context, Vicol a precizat că, până în prezent, CA a fost sesizat în raport cu alte posturi de către doi membri CA, care au solicitat monitorizarea principalelor buletine de știri a 11 posturi tv și o sesizare de la Centrul Pentru Jurnalism Independent (CJI) cu privire la unele posturi, care au favorizat anumiți candidați.
 
Vicol a subliniat că autoritatea de reglementare poate constata încălcarea la capitolul lipsei părții vizate într-un material sau altul, nu și favorizarea unui sau altui candidat. „Această favorizare a unui candidat sau altul nu cade sub incidența niciunui articol din Codul serviciilor media audiovizuale. Pentru noi este mult mai important să vedem dacă este prezentă a doua sursă, dacă sunt delimitate opiniile de fapte ș.a.m.d.”, a menționat Dragoș Vicol.

Totodată, președintele CA susține că va colabora cu ONG-urile de media și, la examinarea celui de-al doilea raport de monitorizare al CA, se vor lua în considerare constatările din rapoartele societății civile. „Și, dacă vom identifica anumite elemente care, în opinia noastră, se pretează de a fi sancționate din perspectiva prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale, nu vom ezita să luăm anumite măsuri”, a menționat Vicol, adăugând că CA va include în raportul final, dacă un post sau altul a favorizat sau nu pe anumiți candidați.
 
Deputatul Fracțiunii PAS (Blocul ACUM), Lilian Carp, s-a arătat nemulțumit de postul public de televiziune Moldova 1, care, potrivit lui, ar prezenta anumiți candidați într-o manieră pozitivă, iar pe alții doar neutră. Acest fapt, consideră deputatul, ar influența opinia publică.
 
Drept răspuns, membra CA Lidia Viziru a afirmat că în asemenea situații CA nu poate acorda sancțiuni: „Da, noi putem să constatăm că un post sau altul favorizează un candidat politic, dar nu putem să aplicăm sancțiuni în astfel de cazuri. Codul prevede, în art. 13, că sancțiunile se aplică doar atunci când nu este respectat dreptul la replică și nu i se permite celui vizat să-și exprime poziția într-o situație sau alta”, a explicat Lidia Viziru.
 
De menționat, că CJI a expediat două sesizări pe adresa CA, în legătură cu încălcările pe care le-a depistat în cadrul monitorizării a zece posturi tv în primele două săptămâni din actuala campanie electorală. Între altele, CJI semnalează că trei posturi private – NTV Moldova, Accent TV și Televiziunea Centrală – au continuat să facă partizanat politic, favorizând anumiți candidați electorali. Totodată, o buna parte a posturilor monitorizate s-au limitat la o singură sursă de informație. În acest sens, CJI a solicitat ca sesizările sale să nu fie interpretate de CA drept „simple recomandări”. „Insistăm ca autoritatea de reglementare a audiovizualului să asigure respectarea legislației audiovizuale și prevederile electorale, astfel încât radiodifuzorii să elimine carențele din activitatea lor, iar cetățenii să fie informați obiectiv și veridic”, se menționează în cea de-a doua sesizare a CJI, trimisă la CA vineri, 11 octombrie.
 
Comentariul directorului executiv al APEL, Ion Bunduchi
 
Solicitat de Media-azi.md să se expună asupra faptului dacă poate sau nu CA să aplice sancțiuni față de radiodifuzorii care favorizează sau  defavorizează anumiți candidați electorali, directorul executiv al Asociației Presei Electronice (APEL) Ion Bunduchi, care a participat la elaborarea Codului serviciilor media audiovizuale, a comentat: „CA fie că nu a citit, fie că a citit și nu a înțeles, din ceea ce zice Codul serviciilor media audiovizuale și Codul electoral, documente, care dau tot ce trebuie pentru a pune la punct pe oricine deviază de la activitatea în spațiul legal. Dacă CA nu înțelege ceva, asta nu înseamnă că legea nu-i dă pârghii. Așa văd eu lucrurile”, a comentat Bunduchi.
 
În aceeași ordine de idei, directorul executiv APEL a explicat: „Este adevărat că CA, pe de o parte, trebuie să se ghideze de legea electorală - cea care primează în alegeri. Pe de altă parte, este interesul public, definit de legislația națională și, se pare, neînțeles de CA. Impresia personală este că parte dintre membrii CA nu au înțeles nici ce zice Codul serviciilor media, nici Codul electoral (dacă greșesc, putem face concurs public în materie de cunoaștere). Ne referim și la litera, și la spiritul prevederilor. În esență, ce așteptăm noi? Să ni se spună cât de exact a fost urmată buchia legii sau cât de mult s-a contribuit la informarea adecvată a votanților, prin ceea ce fac furnizorii media monitorizați de CA? - se întreabă Ion Bunduchi.
 
Totodată, acesta a menționat că există și anumite diferențe semnificative între prevederile Codului serviciilor media audiovizuale si prevederile adoptate ”pe întuneric” din Codul electoral, pe segmentul reflectării campaniilor electorale. „Mă refer, mai ales, la prevederea din art. 70, alin. (3) - ”toate dezbaterile să fie desfăşurate şi difuzate în regim de transmisiune directă numai în orele de audienţă maximă – între orele 19:00 şi 22:00 în zilele lucrătoare şi între 17:00 şi 22:00 în zilele de odihnă”. Am tot căutat autorul acestei nefericite prevederi, pur și simplu, să-l întreb: cum ar putea 50 de radiouri și 60 de tv-uri să-i aibă, în dezbateri, pe candidați (să fim de acord, noi, ca ascultători/ privitori, că reprezentanții candidaților ne plictisesc și mai mult, decât înșiși candidații, și nu noi suntem vinovați - fie structura dezbaterilor e plictisitoare, fie temele inadecvate solicitate a fi discutate, fie participanții). Să nu merg mai departe, ce a făcut CA cu Radio Moldova, la monitorizare?! Nu cumva a stabilit că respectivul radio difuzează dezbateri contrar legislației? Da, legislația e proastă, dar e legislație! Nu cumva și pentru CA?”, a subliniat Ion Bunduchi.