Eşti aici

CJI a lansat Studiul cu privire la publicitate

11 Noiembrie 2016
748 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat joi, 10 noiembrie, în cadrul unei dezbateri publice,  Studiul ”Evaluarea cadrului juridic de reglementare a domeniului publicității și recomandări pentru optimizarea acestuia”. Autorii documentului sunt expertul media Ion Bunduchi și juristul Eugeniu Rîbca. La eveniment au participat deputați, membri ai CCA, reprezentanți ai Consiliului Concurenței și ai Agenției pentru Protecția Consumatorilor,  jurnaliști, reprezentanți ai agențiilor de publicitate etc.
 
Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI, a subliniat în deschiderea dezbaterilor, că în ultima perioadă experții și jurnaliștii semnalizează despre existența unor carențe pe segmentul ce ține de reglementarea publicității. „Pe baza acestui studiu, ulterior vor fi făcute recomandări de amendare a legislației sau chiar de elaborare a unei noi legi, dacă vom considera oportun. După elaborarea amendamentelor, iarăși vom discuta cu dumneavoastră, pentru ca atunci când vom trimite în Parlament o versiune de amendare sau o nouă lege, să avem certitudinea că Legea sau amendamentele care sunt propuse vor elimina carențele existente în domeniu și nu vor face și mai confuze anumite prevederi. Ne dorim vă avem un cadru legal optimizat, îmbunătățit și care să funcționeze”, a menționat Nadine Gogu.
 
Autorii au prezentat datele studiului, după care toți participanții au venit cu propuneri de îmbunătățire a acestuia. Ion Bunduchi s-a referit la definirea termenilor din Legea cu privire la publicitate. Potrivit expertului, așa cum este tratat termenul publicitate în art. 1, „publicitatea ar da posibilitatea să comercializăm persoane”. „La nivel local și regional avem 52 de radiodifuzori. Lor le revine în total 3, 8% din resursele financiare  din piața de publicitate. Iată cât de tare e distorsionată această piață. Ceilalți 48 de radiodifuzori cu 97%. Studiu conține o analiză în mod comparativ cum se distribuie publicitatea la noi și în alte țări ca să se poată observa anumite tendințe”, a menționat autorul.
 
Juristul Eugeniu Rîbca a atras atenția că legea este deja depășită de timp. „Avem nevoie de aceeași lege modificată radical sau de o nouă lege, prin care să se consacre general ceea ce se referă la publicitatea comercială, pe de o parte, și publicitatea necomercială, pe de altă parte. Mulți din televiziuni nu citesc legea cu privire la publicitate deoarece ceea ce avem în lege avem și în Codul audiovizualului. Trebuie să distingem clar ce reprezintă publicitatea politică, publicitatea electorală”, a subliniat  juristul.
 
Ultimul raport statistic pe segmentul publicității a fost elaborat de Consiliul Concurenței în anul 2010. De atunci, nimeni nu a mai avut nevoie de asemenea rapoarte. Există doar cel oferit de Asociația Agențiilor de Publicitate,  „care intră în contradicție cu  alte rapoarte ale CCA”, a precizat moderatorul evenimentului, jurnalistul Ion Terguță.
 
Președinta Consiliului de Presă, Ludmila Andronic, de asemenea consideră că este necesară o lege nouă, deoarece pe parcursul anilor piața publicitară din R. Moldova s-a schimbat foarte mult: „În opinia mea, avem nevoie de o lege nouă, care ar tine cont de faptul unde sunt limitele publicității și limitele audiovizualului”.
 
Directoarea executivă a Asociației Agențiilor de Publicitate, Galina Zablovscaia, și-a manifestat dorința de a colabora la îmbunătățirea legii. „Dacă vorbim despre modificarea legislației cu privire la publicitate, eu sunt gata să colaborez”.
 
Prezent la eveniment, președintele Comisiei Parlamentare pentru mass-media, Vladimir Hotineanu, și-a exprimat intenția de a colabora în continuare cu experții la acest subiect. „Comisia,de fapt, ar trebui să aibă recomandările societății civile și ale mass-mediei, pentru că ei sunt beneficiarii direcți. Noi împreună cu Comisia juridică trebuie să găsim instrumentele pentru a ne înscrie în regulile prescrise”, a menționat deputatul.
 
_____________
Această activitate este sprijinită financiar de  Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, prin intermediul Ambasadei  Suediei în  Chișinău.