Eşti aici

Dreptul de acces la Internet și limitele (nedefinite) ale Facebookului

24 Februarie 2021
1198 de afişări
Vadim Vieru, avocat
 
Istoric

Internetul s-a dezvoltat din programul ARPANET (inițiat în 1966), care a fost finanțat de guvernul SUA pentru a sprijini proiecte guvernamentale, din cadrul universităților și laboratoarelor de cercetare americane. Rețeaua s-a extins treptat și a inclus majoritatea marilor universități din lume și a centrelor de cercetare ale multor companii care activează în domeniul tehnologiei[1]. Utilizarea de către un public mai larg s-a întâmplat abia în 1995, când au fost anulate restricțiile privind utilizarea Internetului în scop comercial.

Summitul Mondial privind Societatea Informațională (2003)

Despre dreptul la acces la Internet a început să se discute abia în decembrie 2003, când Summitul Mondial privind Societatea Informațională (SMSI) a fost convocat sub auspiciul Organizației Națiunilor Unite. După îndelungate negocieri între guverne, companii și reprezentanții societății civile, a fost adoptată Declarația de principii a SMSI, în care a fost reafirmată importanța societății informaționale în menținerea și consolidarea drepturilor omului[2].

Raportul raportorului special al ONU (2011)

În mai 2011, raportorul special al Organizației Națiunilor Unite pentru promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, Frank La Rue, a prezentat un raport Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în care, „explorând tendințele și provocările cheie ale dreptului omului la căutare, recepționare și transmitere de informații și idei de toate tipurile de media”, raportorul a formulat 88 de recomandări cu privire la promovarea și protecția dreptului la libertatea de exprimare online, inclusiv câteva pentru a asigura accesul tuturor la Internet. Alte recomandări solicită statelor să respecte anonimatul online, să adopte legile privind confidențialitatea și protecția datelor și să dezincrimineze defăimarea.

În raportul său, La Rue declarase că accesul la Internet este drept al omului, subliniind că „Internetul a devenit un mijloc-cheie prin care indivizii își pot exercita dreptul la libertate și exprimare”.  Totodată, autorul a subliniat că „ar trebui să existe o restricție cât mai mică cu privire la fluxul de informații prin Internet, cu excepția câtorva circumstanțe foarte excepționale și limitate prevăzute de dreptul internațional al drepturilor omului”. La Rue a subliniat, de asemenea, că „orice restricție trebuie prevăzută în mod clar de lege și dovedită a fi necesară în scopul protejării drepturilor altora”[3].

Rezoluția Consiliului ONU pentru DO (2011)

În vara anului 2016, Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite a lansat o rezoluție fără caracter obligatoriu, care condamna întreruperea intenționată a accesului la Internet de către guverne. Rezoluția a reafirmat că „aceleași drepturi pe care le au oamenii offline trebuie să fie protejate și online”[4].

Conexiunea cu alte drepturi

Libertatea de exprimare

Dreptul accesului la Internet este strâns legat de dreptul la libertatea de exprimare. Două aspecte-cheie urmează să fie luate în considerare - infrastructura și conținutul. Infrastructura este necesară pentru a furniza un anumit serviciu către populație, dar necesită o acțiune pozitivă extinsă. Cu toate acestea, conținutul încărcat pe Internet este văzut ca ceva ce ar trebui să fie disponibil tuturor, cu puține restricții sau chiar fără, iar limitările unor conținuturi au fost privite ca o încălcare esențială a drepturilor omului, și anume dreptul la libertatea de exprimare.

Se spune că puterea Internetului constă în eliminarea controlului informațiilor de către un guvern. Online, orice persoană poate publica orice, ceea ce permite cetățenilor să ocolească sursele oficiale de informații ale guvernului. Acest lucru a amenințat regimurile de guvernare și a condus la multă cenzură sau suspendări ale serviciilor de Internet în perioade de criză.

China și Iranul sunt în prezent cei mai mari cenzori din lume ai Internetului. Ambele națiuni folosesc sisteme de firewall extinse pentru a bloca orice informație de pe Internet pe care o consideră ofensatoare sau amenințătoare pentru regimurile lor. Dacă un cetățean al acestor țări încalcă normele legate de utilizarea Internetului, el ar putea fi pedepsit sever. Spre deosebire de situațiile de mai sus, cenzura inițiată de Statele Unite se concentrează mai mult pe protecția proprietății intelectuale.

La rândul său, suspendarea sau cenzurarea Internetului ar putea fi văzută ca o încălcare a dreptului omului la libertatea de exprimare.

Printre primele incidente de acest fel au avut lot în Egipt, unde guvernul lui Hosni Mubarak a suspendat Internetul de mai multe ori în timpul protestelor din 2011, în încercarea de a suprima acțiunile anti-guvernamentale. Chiar dacă serviciile au fost întrerupte doar pentru câteva zile, acest lucru a periclitat capacitatea egiptenilor de a accesa serviciile de bază - cum ar fi asistența medicală urgentă – fapt care a dus la creșterea numărului de morți printre protestatari. Drept răspuns, Google și Twitter au dezvoltat un serviciu de mesagerie vocală pentru ca egiptenii să lase mesaje care la rândul lor au fost postate pe Twitter.

În raportul către OSCE privind accesul la Internet ca drept fundamental al omului, profesorul Yaman Akdenian afirmă că dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie universal, inclusiv tehnologia care îi permite acest lucru. Restricțiile asupra acestui drept și orice mijloace necesare pentru îndeplinirea acestuia ar trebui să fie permise numai dacă respectă normele internaționale și sunt balansate cu interesul public. În plus, autorul a menționat că noile tehnologii care apar în sprijinirea libertății de exprimare vor necesita noi abordări. Prin urmare, nu se poate presupune că regulile care guvernează utilizarea mediilor non-digitale se aplică și mediilor digitale. Mai mult, în lucrarea prezentată OSCE se menționa că ar trebui luate măsuri suplimentare pentru a se asigura că grupurile vulnerabile, cum ar fi copiii, au acces la Internet și la programe de alfabetizare.[5]

Limitările online recente, intens discutate în SUA

La 7 ianuarie, în urma violențelor și revoltelor din Washington DC și care au afectat clădirea Capitoluliului SUA, Twitter și Facebook au suspendat conturile fostului președinte Donald Trump pe platformele lor. A doua zi, Twitter  a anunțat că suspendarea este definitivă. Mulți au apreciat decizia, motivând că gestul l-a împiedicat pe ex-președinte să comită acțiuni care ar duce la instigarea maselor, reieșind din falsele sale afirmații că alegerile au fost falsificate. Republicanii au criticat aceste acțiuni ca fiind o încălcare a libertății de exprimare a lui Trump[6].

În legătură cu aceasta, apărători ai drepturilor omului și politicieni au afirmat că „ așa cum Trump are dreptul la primul amendament pentru a promova informații deranjante, la fel și companiile de tehnologie au dreptul la primul amendament pentru a elimina conținutul respectiv”. În timp ce unii experți au catalogat decizia drept una fără precedent sau „un punct de cotitură pentru lupta pentru controlul exprimării digitale”, Edward Snowden a scris pe Twitter, că „nu este chiar așa”. Potrivit acestuia, nu numai că Twitter și Facebook elimină în mod regulat toate tipurile de informații protejate de standardele libertății de exprimare, dar cazul lui Trump nu este nici măcar primul când platformele elimină o figură politică majoră.

În urma rapoartelor legate de aplicarea genocidului în Myanmar, Facebook a interzis elitei militare de a utiliza rețeaua socială, având în vedere că aceștia foloseau platforma pentru a instiga la ură[7]. Compania interzice, de asemenea, Hezbollah pe platforma sa din cauza statutului său de organizație teroristă străină, desemnată de SUA, în ciuda faptului că partidul deține locuri în parlamentul libanez. De asemenea, Facebook interzice acces pe platformă liderilor din țările care cad sub incidența sancțiunilor americane (de ex. Dmitri Rogozin și Ramzan Kadîrov).

Cu toate acestea, în mod clar, aceste politici nu sunt aplicate uniform în întreaga lume. Aparent, Trump este departe de a fi singurul lider mondial care folosea rețelele pentru a încuraja acțiuni neconforme.

Platformele nu trebuie să fie neutre, dar trebuie să joace corect

Deși există cu siguranță beneficii pe termen scurt legate de asigurarea continuității unor procese democratice, decizia de a suspenda conturile lui Trump (și cele care au venit înainte) ridică mai multe întrebări fundamentale despre libertatea de exprimare. Cine ar trebui să aibă dreptul de a decide ce putem și ce nu putem spune? Ce înseamnă atunci când o corporație poate cenzura un oficial guvernamental?

Senatorul american Ted Cruz a afirmat că nu există nimic care să impună aceste platforme să fie neutre și nici nu ar trebui să existe. Dacă Facebook vrea să-l suspende pe Trump - sau fotografii cu mame care alăptează - aceasta este prerogativa companiei. Problema nu este că Facebook are dreptul de a face acest lucru, ci că datorită achizițiilor sale continue pe piață și a creșterii nestingherite utilizatorii săi nu au nicio altă alternativă, confruntându-se cu reguli din ce în ce mai dure și cu moderare automată a conținutului.

În loc de concluzie:

Ce ar trebui să facă companiile mari din IT ca să se conformeze standardelor internaționale în domeniul libertății de exprimare și cine le poate sancționa pentru asta?

Giganții IT de pe piața social media mai degrabă își creează reguli de moderare proprii și deleagă subiecți care interpretează aceste reguli. Interpretarea de multe ori poate să nu corespundă standardelor internaționale în domeniul libertății de exprimare și, uneori, acestea se aplică selectiv în raport cu beneficiari ai serviciilor din diferite jurisdicții. Este bine așa sau nu?

Este un subiect deschis care urmează a fi analizat. Ce e cert, companiile IT din domeniul social media nu sunt exceptate de obligația de a respecta și asigura manifestarea libertății de exprimare, cu limitarea acesteia în situații de discurs de ură, știri false, discriminare, incitare la război etc.