Eşti aici

Emisiunea „Președintele răspunde”: dialog cu cetățenii sau „monolog pe care societatea trebuie să-l accepte”?

17 Iunie 2020
762 de afişări
Emisiunea „Președintele răspunde”, difuzată săptămânal de șeful statului pe rețelele de socializare, a devenit o sursă de informare pentru mai multe instituții media din Republica Moldova. Recent, presa s-a interesat despre sursele de finanțare ale acestor ediții în format video, precum și dacă este adevărat că în spate ar sta o companie de PR. Igor Dodon nu a confirmat și nici nu a infirmat acest fapt, precizând doar că emisiunea este realizată de angajații Președinției. Unii specialiști în comunicare consideră la rândul lor că, prin intermediul acestei emisiuni, președintele substituie rolul jurnaliștilor și ține mai degrabă un monolog, dar nu un dialog cu societatea. 

Președintele Republicii Moldova este prezent pe cele mai populare rețele de socializare și platforme online – Facebook, Odnoklassniki, Instagram, Telegram, Youtube. Pagina oficială de Facebook a lui Igor Dodon este urmărită de peste 158 de mii de internauți, iar din noiembrie 2019 el apare și în emisiuni săptămânale, difuzate fie în direct, fie preînregistrate, în care abordează variate subiecte de actualitate și răspunde la întrebări venite din partea cetățenilor și jurnaliștilor. 

„Președintele răspunde”. Episodul 1, din 29 noiembrie 2019

Luna trecută, Dodon a fost întrebat de jurnaliști de cel puțin două ori despre cheltuielile cu privire la realizarea acestei emisiuni. În cadrul unui interviu din 25 mai pentru Agora.md, el a răspuns că în realizarea edițiilor se implică doar angajați ai Președinției: 

Agora: Cine se ocupă de vlogul dumneavoastră, „Președintele răspunde”?
Igor Dodon: Eu mă ocup.
Agora: Este totuși o echipă – un operator filmează, un producător... vă plasează...
Igor Dodon: Ai mei de la Președinție. Eu am și operator, și Carmena este (Carmena Lupei - consultant principal, Secția protocol și comunicare din cadrul Președinției – n.r.).
Agora: Tot ei montează?
Igor Dodon:
Pe mine nu mă interesează cine montează, sincer.
Agora: Bani se cheltuie? Ați spus că nu...
Igor Dodon:
Nu, dar pe ce să se cheltuie bani?
Agora: Adică salariul pe care îl primesc de la Președinție – asta este?
Igor Dodon:
Da.
Agora: E adevărat că este o companie de PR la mijloc?
Igor Dodon:
Trebuie să o întreb pe Carmena, eu chiar nu știu. Nu am timp.

Interviu cu președintele Igor Dodon, în studioul Agora. Sursa: Agora.md

Mai devreme, la o întrebare asemănătoare din partea postului TV8 cu privire la costurile de realizare ale video-urilor, șeful statului a menționat că platforma de transmisiuni live Privesc.eu difuzează emisiunea gratuit pentru că ar fi de interes public. „În rest… cât costă? Este camera, sunt întrebările, Carmena îmi transmite întrebările de la voi și vă răspund la ele. Mai mult, niciun fel de cost”, a adăugat Igor Dodon.

Anterior, și Media Azi s-a interesat despre sursele de finanțare a postărilor sponsorizate și de promovare ale președintelui pe rețelele de socializare. Într-un răspuns oficial din luna martie, semnat de secretarul general al Aparatului Președintelui (APRM), Nicolae Posturusu, se specifica „că niciun angajat al APRM, inclusiv cei cu atribuții în comunicare publică, nu au stabilite drept sarcini promovarea în mass-media și pe rețele de socializare a imaginii președintelui Republicii Moldova și pregătirea materialelor promoționale în scopul dat” și că în bugetul instituției nu sunt planificate resurse financiare pentru astfel de materiale.

Un fel de trișaj informațional

Experta în comunicare publică Ludmila Andronic consideră că prin intermediul acestei emisiuni șeful statului și-a substituit rolul de președinte cu rolul de președinte care „singur se întreabă și singur răspunde”. „De fapt, instituția prezidențială trebuie să aibă și instituția purtătorului de cuvânt, și instituția ofițerului de presă, și cu aceste comunicări trebuie să se ocupe această instituție și nu președintele nemijlocit. Eu am impresia că președintele se ocupă nemijlocit de ele”, a comentat Andronic pentru Media Azi. 

De asemenea, în opinia ei, jurnaliștii, neavând acces la conferințele de presă din cauza unor asemenea emisiuni, au fost lipsiți de posibilitatea de a-și face meseria și de a-și urma agenda.
 

În mod normal, președintele trebuie să acorde întâlniri presei, ca cei din mass-media să-și urmeze agenda lor informațională. Eu înțeleg că este simplu - scoți în evidență ceea ce este important pentru tine ca președinte, nimeni nu-ți pune nicio întrebare, iar tu răspunzi doar la anumite întrebări. Din punct de vedere al comunicării este un fel de trișaj informațional pentru că jurnaliștii vin și pun întrebările care îi interesează pe ei, pe subiecte pe care ei le consideră importante, pe când Președinția are propria agendă și răspunde doar la întrebările pe care ea le consideră importante. Prin urmare, nu este un dialog dintre societate și președinte, ci un monolog al președintelui, pe care societatea trebuie să-l accepte. Nu mi se pare corect”, a precizat Ludmila Andronic.
„Dacă ne uităm la exemple din politicul internațional, apariția prezidențială pe ecranele televizoarelor cu întrebări-răspunsuri este o chestie rară, și anume prin asta îi crește valoarea. La Casa Albă, cine iese? Purtătorul de cuvânt. În Europa - purtătorul de cuvânt”, adaugă specialista.