Eşti aici

How to. Cum abordăm fenomenul suicidului în presă

21 Mai 2019
1105 afişări
Săptămână trecută în mass-media din Republica Moldova au fost difuzate mai multe știri despre cazurile de suicid, inclusiv în rândul copiilor. Psihologa Liuba Ceban, fondatoarea Centrului de Resurse pentru Prevenirea Suicidului, este de părerea că presa trebuie să reflecte cu cea mai mare atenție acest subiect și să nu devieze de la normele deontologice. Cum anume? Iată câteva sfaturi concrete pe care le-a oferit invitata rubricii How to.

 

Evităm titlurile senzaționale
Într-o știre despre suicid nu există nimic mai senzațional decât însuși cuvântul suicid. Din păcate, însă, există o tendință în presa noastră ca în titluri, pe lângă acest cuvânt, să apară și niște detalii șocante, ceea ce e deja mega senzațional. Titlul nu trebuie să fie șocant. În loc să spui că X s-a sinucis din cauza lui Y, e mai bine să afirmi că „serviciile specializate au oferit ajutor” sau s-au întâlnit cu colegii persoanei decedate. O astfel de tonalitate este mai indicată în asemenea materiale.

 
Nu tratăm suicidul ca pe o crimă
La fel, în asemenea materiale nu ar trebui să folosim imagini cu persoane în uniforme de la Poliție sau în robă de judecători. Pentru că suicidul este acoperit de mituri și adesea este tratat ca o crimă. Corect ar fi să vorbim despre elemente de boală și tratament, în loc să afirmăm că cineva a comis un suicid. Cuvântul a comite nu este potrivit pentru fapta suicidului. De preferat sun expresiile a murit prin suicid, a avut tentativă de suicid.
 

 
Nu descriem metoda și nu arătăm locul suicidului
Este foarte important să nu arătăm metoda de suicid și locul unde s-a săvârșit. Cercetările științifice demonstrează că majoritatea oamenilor care ajung să încerce să se sinucidă sau mor prin suicid au preluat ideea, metoda și locul din spațiul public, din mass-media. Alteori din filme, grupuri nesănătoase de pe rețele de socializare, din Internet, dar de cele mai multe ori din presă. Deci, nu vom prezenta imagini de la locul suicidului și nu vom da amănunte despre metoda folosită, nu vom înscena și nu vom arăta pașii pe care le-a făcut persoana care s-a sinucis. Mesajul știrii și imaginile trebuie să aducă vindecare sufletească.
 

 
Nu publicam mesajele de adio
Un alt moment important este să nu facem publice scrisorile de adio. În cazul în care dăm informația despre scrisoarea de adio apare riscul de a atribui unei persoane dintr-o comunitate vina pentru suicidul care a avut loc sau tentativa de suicid. Astfel, presa poate să facă un deserviciu foarte mare unor oameni, inducându-le sentimentul de vină. Eu, la consiliere, am avut asemenea persoane, pe care cineva, undeva, le-a învinovățit că un membru al familiei s-ar fi sinucis din vina lor. Subiectul este deosebit de sensibil, de aceea cred că nu ar trebui să publicăm mesajele de adio. Există specialiști  în suicidologie și conținutul acestor scrisori ține de competența  lor. Nu putem face publică acea „foiță” de adio, deoarece în acest fel putem strica alte vieți.  

Atenție cum intervievăm persoanele îndoliate
Durerea în cazul pierderii unei persoane apropiate este imensă. De aceea trebuie să fim atenți la întrebările pe care le adresăm. Să nu punem întrebări care i-ar face pe oamenii să sufere și mai mult sau să afirme că cineva s-a sinucis din cauza altcuiva. Cel suspectat va deveni blamat și va trăi o dramă cumplită. Cred că o practică bună este să punem întrebări pozitive. Care au fost lucrurile, amintirile frumoase pe care le aveți? Ce calități deosebite a avut persoana, în ce momente din viață ați fost mândri de ea? De fapt, în felul acesta, ca și jurnaliști, vom contribui la reducerea simptomelor doliului. Vrei nu vrei, dacă abordezi subiectul suicidului trebuie să fii și un pic psiholog sau să consulți un psiholog. Doar atunci materialul tău va avea elemente „vindecătoare”, dar nu senzaționale.