Eşti aici

Jurnalista Olga Hvoin din Belarus, despre rețineri și violența în raport cu presa: Nimeni nu s-a gândit vreodată că se vor da astfel de indicații și că vor fi executate atât de fidel

19 August 2020
580 de afişări
Peste 70 de reprezentanți ai presei din Belarus au suferit de pe urma acțiunilor violente ale forțelor de ordine, în contextul protestelor declanșate după alegerile prezidențiale din 9 august. Asociația Jurnaliștilor din Belarus a înregistrat cazurile sonore de încălcare a drepturilor reprezentanților mass-media și le acordă asistența necesară. Despre presiuni, rolul Internetului în informarea cetățenilor, situația privind libertatea presei și ce s-ar putea schimba dacă actualul regim cade, Media Azi a discutat cu Olga Hvoina,  șefa departamentului informațional din cadrul organizației.
 
Media Azi: Cum activează mass-media din Belarus în prezent?
 
Olga Hvoin: Jurnaliștilor noștri nu le-a fost ușor niciodată. Acum, când au loc aceste proteste de importanță globală, ziariștii au devenit ținta represiunilor din partea puterii. Pot să afirm că ei au ajuns să activeze în condiții într-adevăr periculoase.
 
Cred că primele trei zile de după alegeri au fost cele mai dificile deoarece foarte mulți jurnaliști au fost reținuți. În intervalul 9-13 august, noi am înregistrat 71 de cazuri de reținere a jurnaliștilor și alte 36 de violență împotriva reprezentanților presei. Practic fiecare al doilea jurnalist a fost bătut sau a fost reținut într-un mod agresiv și violent, unii au fost loviți cu capul de asfalt. Sunt cazuri când jurnaliștii s-au ales cu traumatisme serioase și au ajuns în spitale. Bunăoară, Aliona Dubovic de la Belsat a fost bătută și, după ce a ieșit din izolator, a ajuns în spital. Unui jurnalist de la portalul tut.by i-au fost rupte coastele, iar rana de pe cap i-a fost cusută. 


Aliona Dubovic. Sursa foto: Belsat

Aș aminti, în context, și de cazul renumitului regizor Maxim Șved care a filmat protestele. El a fost reținut de colaboratorii forțelor speciale care, după ce au aflat că e regizor, i-au murdărit capul cu vopsea verde.

 

Jurnaliștii care reflectă evenimentele trebuie să se gândească sporit la propria securitate. Chiar dacă unii se asigură, într-un fel, acest lucru nu le garantează că nu vor fi reținuți sau bătuți. De aceea e foarte greu să lucrezi acum. Cei care au avut de suferit serios, cei asupra cărora a fost aplicată forța fizică cred că vor rămâne traumatizați încă o perioadă lungă de timp. Pentru că jurnalismul este o profesie pașnică, ei nu îndeamnă la ceva și nu iau poziția cuiva. Arma lor e microfonul, dictafonul, camera video, dar nu obiecte care ar putea să provoace astfel de reacții din partea colaboratorilor forțelor speciale.

Media Azi: V-ați așteptat la o astfel de reacție din partea puterii în raport cu breasla?

Olga Hvoin: Nu. Noi ne-am așteptat la rețineri, dar nu am bănuit că se va ajunge la bătăi, la ruperea coastelor, la aplicarea forței inclusiv în cazul femeilor. Acest lucru nu se încadrează în limitele raționamentului și a bunului simț. Nimeni nu s-a gândit vreodată  că cineva va emite astfel de ordine și, mai ales, la faptul că cineva le va executa atât de fidel și stăruitor. Nu doar jurnaliștii au avut de suferit. Potrivit organizațiilor de apărare a drepturilor omului, în jur de 7.000 de oameni au fost reținuți în toată  țară doar în primele trei zile. Cred că presa din întreaga lume a arătat imagini la subiect.
 
Media Azi: Cât de gravă este starea mass-media în Belarus?
 
Olga Hvoin: Puterea niciodată nu i-a menajat pe jurnaliștii independenți deoarece ei scriu despre fapte care nu sunt pe placul autorităților. Cea mai mare problemă, în perioada de până la alegeri, a fost accesul la informație. Este foarte greu să obții date într-un sistem de stat închis.
 
Postul de televiziune Belsat, care emite din Polonia, a încercat de numeroase ori să obțină acreditarea de care au nevoie potrivit legislației belaruse, dar Ministerul de Externe de fiecare dată i-a refuzat. Respectiv, jurnaliștii acestei instituții au activat ilegal tot timpul, iar polițiștii îi rețineau și amendau din această cauză. Codul nostru administrativ conține un articol cu privire la activitatea mass-mediei străine fără acreditare și, conform acestui articol, mai mulți jurnaliști de la Belsat care activează și filmează în Belarus au fost intenționat amendați, deși ei sunt cetățeni ai acestui stat. Amenzile sunt de-a dreptul usturătoare, echivalând cu până la un salariu mediu lunar. Doar în acest an, în baza articolului menționat, au fost amendate d20 de persoane, în 2019 - 44 de persoane, iar în 2018 a fost un număr record  de cazuri – 118 persoane. În mare parte sunt jurnaliștii de la Belsat, deci ei sunt presați permanent, trebuie să meargă în instanțe, să semneze procese-verbale, să aibă de afacere cu miliția, sunt și filați de milițieni. Unii refuză să mai activeze în astfel de condiții.

 

Rezumând, accesul la informație și urmărirea jurnaliștilor conform Codului administrativ au fost două cele mai grave probleme în ultimii ani. Totodată, campania electorală din acest an a fost extrem de complicată, luând în calcul ordinele forțelor speciale privind reprimarea protestatarilor și tensiunile din ultimele zile.

Media Azi: De ce au nevoie jurnaliștii din Belarus în prezent?

Olga Hvoin: Presa de aici a avut întotdeauna nevoie de susținere informațională. De ce au fost bătuți inclusiv jurnaliști? Pentru că autoritățile nu vor ca lumea să vadă ceea ce se petrece aici. Suportul informațional și distribuirea informației este ceea ce fac jurnaliștii, este misiunea lor și ei întotdeauna se bucură dacă colegii lor din alte țări îi susțin în acest sens. Vreau să spun că solidaritatea s-a simțit. Diferite organizații din alte țări și-au exprimat sprijinul pentru noi, altele au emis un apel comun, în care au solicitat autorităților din Belarus să înceteze violența, să-i pedepsească pe cei vinovați și să nu-i împiedice pe jurnaliști să-și facă meseria.

Media Azi: Ce a făcut organizația dumneavoastră pentru a-i susține pe reprezentanții presei?

Olga Hvoin: Asociația Jurnaliștilor din Belarus reunește în jur de 1.300 de membri. Tuturor li se oferă consultații juridice. De asemenea, întrebăm pe fiecare ce necesități au, înregistrăm cazurile și încercăm să le soluționăm. Sper că niciunul din jurnaliștii care a beneficiat de asistența asociației nu va spune că nu i-am acordat atenția cuvenită. Recent, un jurnalist care nu este membru al organizației, în contextul ultimelor evenimente a spus că ar dori să ni se alăture deoarece a înțeles cât este de important să fii parte a unei asociații profesionale.

Media Azi: Cât de influente sunt sursele media independente în raport cu cele de stat? Au cetățenii acces liber la informații obiective?

Olga Hvoin: Oamenii au încredere mult mai mare în sursele media independente. În țară sunt mii de oameni bătuți; circa 70 de oameni sunt dați dispăruți; la Minsk zilele trecute a avut loc un miting la care au participat peste 200 de mii de oameni; în mai multe orașe au loc proteste, iar presa de stat tace. Politica lor editorială nu s-a schimbat. Despre ce fel de influență putem să vorbim? Mai ales acum. Nu o au.  Cred că tinerii care pot naviga pe Internet au acces la informații obiective, iar cine nu poate - apelează la ajutor. Poate doar în regiuni mai apar astfel de probleme. Inclusiv eu am fost sunată de cunoscuți care mă întrebau ce se petrece în țară pentru că ei nu aveau deloc acces la Internet.

Media Azi: Prin urmare, Internetul a jucat un rol important odată cu izbucnirea protestelor.  

Olga Hvoin:  El a fost deconectat. Doar serverele proxy (VPN) puteau fi utilizate.  Același Psiphon (instrument anti-cenzură) a anunțat că a fost descărcat de circa 2,5 milioane de ori în Belarus. O cifră mai mare de atât s-a înregistrat doar în Iran, dacă nu greșesc. Belarușii utilizează foarte activ Internetul drept sursă de informare. Atunci când au căzut site-urile, foarte multe instituții media au început să utilizeze propriile canale de Telegram, care nu putea fi blocat.


Datele despre descărcarea sistemului Psiphon. 

Tot pe Teleram își distribuie conținuturile canalul Nexta Live, care activează practic non-stop. Oamenii trimit redacției imagini video și știri  din toată țara, jucând un rol  important în privința informării populației. Până la alegeri, Nexta au avut circa 400 de mii de urmăritori, iar în prezent canalul are peste 2 milioane de utilizatori - o creștere colosală. Dar eu nu cred că este meritul exclusiv al Nexta, ci a tuturor instituțiilor media non-statale. Redacțiile foarte operativ s-au reorientat către propriile canale de Telegram. În concluzie, rolul Internetului este primordial și deloc întâmplător puterea a dorit să-l blocheze.


 

Represiuni și violențe de asemenea proporții nu au mai avut loc înainte. 

Media Azi: Credeți că Alexandr Lukașenko și-ar putea depune mandatul? Ce s-ar putea schimba în domeniul media?
 

Olga Hvoin: Nimeni nu știe dacă Lukașenko își va depune mandatul sau nu și nimeni nu va putea să vă spună ce se va întâmpla mai departe, deoarece cei de la putere mai au resurse pentru a se menține datorită sprijinului reprezentanților forțelor speciale. Totodată, este sigur că puterea a pierdut legitimitatea internă. Acțiunile autorităților după alegeri au fost fără precedent. Represiuni și violențe de asemenea proporții nu au mai avut loc înainte.


Reținerea corespondentului militar Semion Pegov. Sursa foto: Tut.by

Ce s-ar schimba? Depinde de cine va veni la putere - dacă un soi de Lukașenko-2, atunci nimic. Noi sperăm că noua putere nu va mai trata presa ca pe un dușman, dar ca pe puterea a patra, adică un segment din societate care are dreptul și trebuie să fie independent, să scrie și să difuzeze ceea ce consideră de cuviință, în limitele legii.

Belarușii trăiesc pe Internet, iar televiziunea pierde din influență
Media Azi: Credeți că situația mass-media s-ar putea îmbunătăți cu pași rapizi?

Olga Hvoin: Nu cred că va fi dificil, deoarece în Belarus există presă privată profesionistă, care nu aparține statului – instituții media mari, medii și mici, de calitate, inclusiv regionale – și care știe foarte bine necesitățile consumatorilor, lucrează cu audiența, creează comunități de cititori. Deci nu ar trebui să construim nimic de la zero. Instituțiile media independente care activează online au ocupat poziții solide de audiență, devansând chiar presa de stat la acest capitol. Primele poziții sunt ocupate de portalurile tut.by, onliner.by și, probabil, Nasha Niva. Belarus este considerată o țară cu un nivel înalt de dezvoltare a tehnologiilor IT, cetățenii practic trăiesc pe Internet, iar televiziunea pierde din influență. Poate doar cei în vârstă se mai uită la TV.

Nu cred că există riscuri în acest sens. Da, probabil vor avea loc unele perturbații, dar mai degrabă această întrebare s-ar referi la media de stat: în ce direcție vor merge și cum se vor transforma? Pentru că acolo activează multă lume, sunt foarte multe resurse umane și materiale. Cred că puține instituții media de stat vor rezista dacă vor fi lipsite de subvenții de stat, luând în calcul agenda lor și ceea ce scriu ei când în țară se întâmplă astfel de evenimente... Dar și jurnaliștii de stat protestează, cer eliminarea cenzurii și condiții normale de activitate, iar conducătorii lor solicită sprijinul ideologilor ca ultimii să le liniștească personalul. Eu am mai multe întrebări pentru media de stat, dar în privința presei independente eu nu îmi fac griji.

Media Azi: Ce lecție ar trebui să învețe jurnaliștii în urma evenimentelor din Belarus?

Olga Hvoin: Misiunea jurnalistului este să nu mintă, să-și facă meseria onest și atunci nu vor apărea probleme de conștiință, necesitatea schimbării atitudinii și comportamentului, așa cum se întâmplă acum la noi -  săptămâna aceasta au început să demisioneze angajații mediei de stat. Și ei protestează. Jurnaliștii de acolo știu, de ani buni, ce fac, ei recunosc și afirmă: «Noi ne-am săturat să mințim». Deci ei au mințit, au mințit, au mințit și, într-o clipă, au ajuns în punctul critic care a demonstrat că există o limită. Ca să nu apară astfel de momente critice, remușcări de conștiință, trebuie din start să nu treci peste propriile principii. Eu aș sfătui jurnaliștilor să nu mintă, să reflecte obiectiv evenimentele, să-și facă meseria corect și atunci ei nu vor avea conflicte cu cititorii, angajatorul și propria conștiință.

Sursa foto: Olga Hvoin/Facebook