Eşti aici

Mii de persoane au ieşit în stradă în Slovacia după asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak

03 Martie 2018
427 de afişări
Mii de persoane au ieşit vineri în stradă, la Bratislava, pentru a protesta faţă de asasinarea jurnalistului slovac de interstigaţii Jan Kuciak, într-un val de solidaritate care a luat proporţii internaţionale, scrie adevărul.ro cu referire la BBC.

Aproximativ 10.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Libertăţii, unde au cântat imnul naţional, în timp ce termometrul indica -5 grade. „Un atac asupra jurnaliştilor este un atac asupra tuturor“ - scria pe unul dintre pancartele purtate de protestatari.

Trupul neînsufleţit al jurnalistului şi cel al iubitei lui, Martina Kusnirova, au fost găsite duminică, în locuinţa acestora de la Velka Maca, la aproximativ 65 de kilometri est de Bratislava. Dublul asasinat a fost comis între zilele de joi şi duminică, potrivit poliţiştilor. Bărbatul a fost împuşcat în piept, iar prietena lui în cap.

Preşedintele slovac, Andrei Kiska a fost şi el prezent la protest. „Sunt aici pentru ca, împreună cu voi, să onorez memoria a doi tineri, Jan şi Martina. Astăzi nu este vorba despre politică, ci despre comemorare. Sa-i omagiem cu un minut de tăcere.“, a spus preşedintele Andrei Kiska.

De asemenea, reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru libertatea presei, Harlem Desir, s-a alăturat manifestanţilor din capitala slovacă. 

Înainte de a-şi face apariţia la protest, acesta s-a întâlnit cu prim-ministrul slovac Robert Fico, căruia i-a cerut „o investigaţie completă şi transparentă“, în ceea ce priveşte asasinarea jurnalistului de investigaţie.

O parte dintre manifestanţii de la protestul paşnic s-a mutat mai târziu, din Piaţa Libertăţii, în faţa guvernului, pentru a solicita demisia premierului. Protestul de la Bratislava a fost convocat pe reţelele de socializare, cum de altfel au fost organizate şi protestele din alte 24 de localităţi din Slovacia, 5 oraşe cehe şi 16 europene, precum şi în Dubai, Hong Kong şi Vancouver.