Eşti aici

Ombudsmana TRM: În emisiunile „Moldova în Direct”, „Butonul Roșu” și „Bună Seara” de la Moldova 1 „se perindă unii și aceiași oameni”

15 Februarie 2021
424 de afişări
În cadrul emisiunilor „Moldova în Direct”, „Butonul Roșu” și „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1 „sunt invitați unii și aceiași protagoniști” și sunt abordate în „preponderent teme de ordin politic”, susține Carmelia Albu, ombudsmana Teleradio-Moldova (TRM). Mediatoarea dintre consumatori și compania publică și-a expus opinia în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere (CS al TRM), în timpul prezentării raportul de activitate pentru anul 2020.

Carmelia Albu, responsabilă inclusiv de monitorizarea programelor Moldova 1 și cele ale Radio Moldova sub aspect de respectare a normelor deontologice și promovare a interesului public, a stabilit că „în 2020 s-au diminuat carențele editoriale atestate anterior de public și ombudsman”.

Totuși, ombudsmana a avut și anumite obiecții cu privire la grila de emisie a postului public Moldova 1. În cadrul ședinței, ea a remarcat o autosesizare din februarie 2020 cu privire la emisiunile „Moldova în Direct”, „Butonul Roșu” și „Bună Seara” care, în opinia ei, „conțin același concept de realizare”.

 „În aceste emisiuni se perindă unii și aceiași oameni. Trebuie să fie o delimitare – care este talk-show politic, care este emisiune de dezbatere sau care este un show care dezbate probleme de educație, sănătate și cultură. Această delimitare e necesară astfel încât telespectatorul să aibă o idee clară: la o anumită oră privește o emisiune politică, la altă oră - o emisiune de sănătate. Și «Moldova în Direct», și «Butonul Roșu», și «Bună Seara» se axează numai pe probleme de ordin politic. Vreau să spun că țara trăiește și cu alte probleme”, a afirmat Carmelia Albu. 

Ea a recomandat responsabililor din cadrul instituției să revadă conceptul de realizare al emisiunilor pentru a delimita temele abordate, astfel încât Moldova 1 să ofere telespectatorilor și produse media ce se axează pe probleme de ordin cultural, social-economic.

Camelia Albu susține că a abordat subiectul și cu directoarea generală Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu care nu a fost prezentă la ședință.

Violeta Cojocaru a sugerat ombudsmanei să urmărească impactul observațiilor și dacă managementul companiei ține cont de ele.

În cadrul raportului sunt trecute în revistă și câteva observații cu privire la transmisiunile în direct și alte produse media, preluate de la alte instituții media. „Preluările de imagini, comunicate de presă, de texte publicate de alte surse media reduc din credibilitatea și veridicitatea informațiilor prezentate de TRM”, potrivit raportului.

Camelia Albu a mai atenționat managementul companiei și cu privire la „operativitatea și promptitudine cu care se reflectă evenimentele de interes public”.

Din partea administrației TRM, în cadrul ședinței a participat directorul general adjunct al Teleradio-Moldova responsabil de Radio Moldova, Veaceslav Gheorghișenco, care nu a avut comentarii pe marginea subiectelor abordate. Au lipsit însă responsabilii de la Moldova 1. Contactată de Media Azi, Ecaterina Stratan, directoarea adjunctă a TRM responsabilă de televiziunea publică, nu a răspuns la apelurile noastre.

La finalul ședinței, membrii Consiliului de Supraveghere au luat act de constatările și recomandările Carmeliei Albu.