Eşti aici

Proiectul privind interzicerea publicității jocurilor de noroc în media, între intenția de a proteja cetățenii și impactul financiar asupra presei

21 Septembrie 2021
480 de afişări
Reprezentanții mai multor instituții media și case de vânzare a publicității semnalează că vor fi afectați din punct de vedere financiar în cazul în care deputații vor aproba inițiativa privind interzicerea promovării și publicității tuturor tipurilor de jocuri de noroc. Autorii proiectului de lege susțin că documentul a fost elaborat pentru a diminua atractivitatea acestui „viciu”. Audierile publice pe marginea documentului au avut loc pe 21 septembrie, în cadrul comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.  

Potrivit proiectului, înregistrat pe 6 septembrie, deputații au propus interzicerea sub orice formă, directă sau indirectă, a acțiunilor publicitare (promoționale) pentru promovarea și/sau stimularea tuturor tipurilor de jocuri de noroc (inclusiv loterii și pariuri la competiții/evenimente sportive, loterii momentane), inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin Internet, cu utilizarea reţelelor telefonice. Documentul prevede și sancțiuni pentru cei care vor amplasa sau vor difuza publicitatea privind exploatarea jocurilor de noroc. 

Ana Butnariuc, editoră-șefă de la Prime TV, a menționat că, în cazul în care documentul va fi aprobat în varianta propusă de deputați, activitatea postului va avea de suferit. „Nu vedem cum am putea să fie asigurată dezvoltarea durabilă a instituțiilor mass-media din Moldova având în vedere că politicienii ar vrea să rupă din bugetele instituțiilor media. (...) Ele ar putea să se confrunte cu o altă lovitură, dar care vine din partea statului. Aici chiar nu speculez, pentru că aceste reglementări vor veni din partea statului și vor viza bugetele. Nu exagerez deloc atunci când afirm că retragerea publicității pentru loterie, jocuri de noroc și pariuri sportive ar putea reprezenta chiar o problemă financiară mare pentru instituțiile media din țara noastră”, a spus jurnalista. 

Mai mult, potrivit ei, echipa redacțională  nu va putea realiza volumul necesar de produse autohtone în  limba română dacă va fi lipsită de o sursă de venit. „Acest lucru va lovi, în primul rând, în radiodifuzorii de bună-credință care investesc bani, plătesc salarii specialiștilor de aici, din Moldova, ca să producă conținut autohton, în special în limba română. În plus, îi va pune într-o situație și mai vulnerabilă și, practic, nu vor avea capacitatea să facă față concurenței neloiale, manifestată de către radiodifuzorii de rea-credință, care nu investesc, nu-și respectă obligațiile legale și parazitează audiovizualul moldovenesc prin retransmiterea emisiunilor altor posturi TV din afara țării”, a adăugat Ana Butnariuc.

Directorul grupului de presă Realitatea, Dumitru Țîra, a pledat cel puțin pentru reglementarea orelor în care va fi difuzată o astfel de publicitate. „Impactul modificărilor respective este mult mai mare. Furnizorii de publicitate o să vă zică azi despre ceea ce se întâmplă cu publicitatea pe partea de loterie. Cota respectivă variază între 8-10% din piața publicității, ceea ce vă asigur că va avea impact asupra presei. (...) Aș vrea să vă rog să găsim niște soluții, poate de limitare a publicității - în sensul în care se fie limitate orele - sau alte modificări”, a menționat Dumitru Țîra.

El consideră că o greșeală ar fi adoptarea unor măsuri „categorice”. „E cel mai simplu să interzici”, a conchis Dumitru Țîra.

PUBLICITATEA  PE TIK TOK, INTANGIBILĂ PENTRU AUTORITĂȚI?

Octavian Hanganu, directorul comercial al companiei Casa Media, a atras atenția că publicitatea jocurilor de noroc din online și cea difuzată la posturile străine nu poate fi reglementată de autoritățile din Republica Moldova. El este convins că legea ar putea afecta televiziunile autohtone. „Cu atât mai mult, noi nu putem influența Internetul,  nu putem opri Facebook, Tik Tok, Instagram și restul și toată publicitatea care trece pe acolo. (...) Noi acum, printr-o lege, putem să distrugem ceea ce a mai rămas din TV-ul autohton. În același timp, nu uitați că copiii, adolescenții nu se uită la televizor, ei nu se uită la toate acestea. Ei stau pe Tik Tok și alte resurse pe care nu putem să le reglementăm și influențăm”, a semnalat Octavian Hanganu. 

Plamen Milanov, directorul companiei NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei, una dintre cele mai companii din domeniu care oferă publicitate pe piața media, a menționat că, în ultimii trei ani, întreprinderea a investit în publicitate în jur de 74 de milioane de lei.

Președintele comisiei parlamentare de profil și coautor al proiectului, Dumitru Alaiba, a precizat că scopul inițiativei este protejarea cetățenilor de impactul negativ al viciilor legate de jocurile de noroc și a respins acuzațiile că ar dori să afecteze activitatea pieței publicitare, calificând afirmațiile drept „speculative”. El susține că guvernanții vor discuta și despre  modalitățile de susținere a presei, dar insistă pe necesitatea diminuării atractivității sectorului jocurilor de noroc. „Sunt situații în care veniturile statului sunt secundare în raport cu scopuri mai importante - să protejăm oamenii. Asta este intenția acestui proiect. Nu este vorba de ataca pe cineva”, a concluzionat Dumitru Alaiba.