Eşti aici

Raport Facebook despre trolii din Republica Moldova: „O parte din această activitate avea legătură cu angajații Guvernului moldovean”

14 Februarie 2019
963 de afişări
Profilurile false de pe Facebook, cu care aplicația Trolless duce o luptă intensă încă din anul 2016, au ajuns în atenția companiei Facebook. La începutul acestei săptămâni, reprezentanții rețelei au întocmit un raport special pentru Republica Moldova, în care au comunicat că au eliminat 168 de conturi Facebook, 28 de pagini și opt conturi Instagram, al căror comportament coordonat vizau persoane din Moldova. „Am identificat aceste conturi printr-o anchetă proprie privind comportamentul neautentic coordonat în Moldova. Ancheta noastră a beneficiat de informația partajată de o organizație locală a societății civile”, se menționează într-un comunicat lansat joi, 14 februarie, de compania Facebook, care promite că va continua investigațiile.

Autorii aplicației Trolless, dezvoltată inițial în cadrul Hachathonului media „Puterea a cincea”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în 2016, au reușit să raporteze la Facebook peste 700 de profiluri false. Recent, ei au fost informați oficial că Facebook s-a autosesizat și a desfășurat o anchetă proprie privind „comportamentul neautentic coordonat în Moldova”.    

Potrivit comunicatului Facebook, pentru a-și ascunde adevărata identitate și activitatea pe care o desfășurau, trolii din Moldova foloseau o combinație de conturi false și autentice. În general, postările lor se axau pe probleme politice locale. Prin intermediul acestora, au fost de asemenea lansate poze și mesaje manipulatoare, ba chiar și o pagină web locală de fact-checking prin care au fost răspândite știri false.

„Deși persoanele din spatele acestei activități au încercat să-și ascundă identitatea, analiza noastră manuală a constatat că o parte din această activitate avea legătură cu angajații Guvernului moldovean”, se menționează în raportul Facebook.

Stela Nistor, consilier principal de stat al prim-ministrului, a declarat pentru Ziarul de Gardă că Guvernul va veni cu o reacție oficială.

Cele168 de conturi Facebook, 28 de pagini și opt conturi pe Instagram analizate de Facebook erau urmărite, în total, de aproximativ 54.000 de conturi, iar circa 1.300 de conturi urmăreau cel puțin unul dintre cele opt conturi de pe Instagram.

Raportul mai constată că mai puțin de 20.000 de dolari au fost cheltuiți pentru anunțurile de pe Facebook și Instagram plătite în dolari SUA, Euro și lei românești. „Nu am finalizat examinarea conținutului organic provenit din aceste conturi”, precizează Facebook.

„Lucrăm în mod constant pentru a detecta și a opri acest tip de activitate, deoarece nu vrem ca serviciile noastre să fie folosite pentru a manipula oamenii”, menționează Facebook, adăugând că profilurile sunt eliminate din cauza comportamentului persoanelor sau grupurilor, dar nu din cauza conținutului pe care acestea îl postează.

Pentru că un astfel de „comportament neadecvat coordonat” se observă cel mai des în campaniile electorale, Facebook a făcut public acest raport, pentru ca cetățenii din Moldova să fie la curent cu acțiunile pe care le-a întreprins în depistarea trolilor și cu activitatea propriu-zisă a trolilor.

„Am identificat aceste conturi printr-o anchetă proprie privind comportamentul neautentic coordonat în Moldova. Ancheta noastră a beneficiat de informația partajată de o organizație locală a societății civile”, se spune în comunicat.

Autorii Trolless desfășoară activitatea de depistare a profilurilor false pe Facebook de câțiva ani. După ce în 2016 a dezvoltat aplicația în cadrul hackathonului media, în 2018, cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent, Internews Moldova și USAID, în cadrul programului MEDIA-M, echipa Trolless a lansat o platformă cu același nume, unde sunt documentate profilurile de troli. Materialul documentar a fost adus la cunoștința companiei Facebook cu îndemnul de a lua măsuri pentru combaterea fenomenului.

UPDATE: Ulterior, a apărut și reacția Guvernului, care a publicat un comunicat de presă pe pagina de Facebook a Executivului. Potrivit comunicatului, Guvernul va solicita informații suplimentare de la compania Facebook cu privire la acest raport. „Salutăm orice inițiativă de luptă cu fenomenul fake news, specific atât în spațiul occidental, dar cu precădere în zona Europei de Est. Pentru Moldova acesta se manifestă prin site-uri de propagandă, conturi false de Facebook, Odnoklassniki și alte rețele sociale, dar și prin știri false transmise de posturile de radio sau TV. În ceea ce privește comentariile sau postările făcute de lucrătorii din cadrul instituțiilor publice, precizăm că din bugetul de stat sunt plătiți peste 200 de mii de angajați, iar Guvernul Republicii Moldova nu verifică activitatea pe conturile private de pe rețelele sociale ale angajaților săi. Mai mult, aceștia au diverse opțiuni politice, opinii, iar statul este obligat să păstreze granița dintre lupta cu fenomenul fake news și garantarea libertății de exprimare a cetățenilor”, se menționează în comunicatul oficial al Guvernului.

Mai jos găsiți screen-urile publicate de Facebook.