Eşti aici

Schimbare de situație la Moldpres: doi fotoreporteri, trei traducători și un redactor, care urmau să fie disponibilizați, își vor păstra funcțiile

18 Decembrie 2019
566 de afişări
Andrei Volentir, directorul general al Instituției Publice Agenția Informațională de Stat Moldpres, a anunțat că noua structură a instituției a fost revizuită și, la cele 47 de unități prevăzute conform optimizărilor efectuate în luna noiembrie se vor adăugă 6 poziții, respectiv, doi fotoreporteri, trei trăducători și un redactor. Despre aceasta Volentir a informat membrii Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, care au examinat subiectul privind reorganizarea Moldpres. Anterior, s-a declanșat un scandal după ce doi fotoreporteri de la Moldpres au anunțat în public că vor fi disponibilizați, iar conflictul a ajuns în vizorul președintelui Igor Dodon și a mai multor deputați.

Directorul general Moldpres a afirmat, în cadrul audierilor de la Parlament, că Departamentul știri generează „doar pierderi” și că are nevoie de un deviz de cheltuieli de 3 milioane de lei. Tot el a adăugat că în prezent Agenția are doar trei abonați la știri, anterior numărul acestora fiind de opt abonați.

Potrivit site-ului Moldpres un pachet unic de știri pentru un an întreg în limba română costă 12.000 lei, în rusă e același preț, iar în engleză – 14.400 lei.

Volentir susține că Monitorul Oficial (MO) este principala sursă de venituri și că din acestea sunt acoperite toate cheltuielile, inclusiv cele legate de Departamentul de știri. Andrei Volentir a adăugat că, deși Legea presei prevede că fondatorul trebuie să finanțeze instituția sa, Cancelaria de Stat nu alocă surse financiare pentru Moldpres. Per general, acesta a menționat că instituția „acum înregistrează un profit de circa 3 milioane de lei”.

Deputata Adela Răileanu (PSRM) s-a interesat de volumul de știri produse de departamentul de profil. Directorul Departamentului știri de, Fidel Galaico, prezent la audieri, a menționat că volumul zilnic este de circa 20-25 știri interne și 20 externe, dintre care 70% de autor și 30% se fac din comunicate.

Adela Răileanu a sugerat conducerii Agenției să-și revadă viziunea asupra producerii de știri și să le adapteze la cerințele pieței, însă Galaico a răspuns că Agenția nu face știri senzaționale sau comerciale și că toate materialele lor sunt pe site.

Deputata Maria Ciobanu a obiectat, în cadrul audierilor, că Andrei Volentir ar fi angajat unele persoane la Moldpres pentru a promova interesele puterii, în perioada când știa că vor avea loc disponibilizări. Volentir a respins acuzațiile și a spus că persoanele respective au fost angajate cu mut timp până la optimizări.

Contactat de Media-azi, unul dintre fotoreporterii care au fost anunțați că nu va fi disponibilizat, Mihai Vengher, a menționat că doar a fost informat că el, alături de cel de-al doilea fotograf, vor rămâne să activeze la Moldpres de la 1 ianuarie. Acesta a precizat că nu i s-a prezentat oficial vreun document în acest sens și că nu a semnat nimic până în prezent. Potrivit lui, decizia ar fi fost adoptată de Guvern, acum două săptămâni.

Menționăm că, anterior, mai mulți reporteri, fotoreporteri și traducători din rândul Instituției Publice Agenția Informațională de Stat Moldpres au fost preavizați că vor fi disponibilizați în legătură cu faptul că Fondatorul a aprobat o nouă structură și un efectiv-limită al Moldpres. Decizia a fost aprobată de către ex-secretarul general al Cancelariei de Stat, Andrei Spînu, pe 11 noiembrie curent, și a avut drept scop „eficientizarea instituției”. Angajații nu sunt de acord cu această decizie și s-au adresat președintelui țării cu o petiție. Igor Dodon a solicitat intervenția actualului Guvern Chicu pentru a remedia situația.