Вы здесь

(In)utila polemică despre petiție si solicitarea de informație: tendințe și realități

10 июля 2020
353 просмотра

Tatiana Puiu, juristă, reprezentanta Freedom House în Moldova
 

Anul 2020 este un prilej de a „sărbători” două decenii de la adoptarea Legii cu privire la accesul la informație, Republica Moldova fiind printre primele state care a ratificat și Convenţia Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, încheiată la Tromsø la 18 iunie 2009. Acest fapt a constituit o acţiune suplimentară de asigurare a instrumentelor legale pentru exercitarea deplină a dreptului de acces la informaţie şi a transparenţei activităţii autorităţilor publice. În realitate, restricționarea excesivă a dreptului de acces la informație pentru jurnaliști reprezintă un fenomen constant în Moldova și o problemă semnalată de mai multe organizații internaționale, iar printre motivele invocate se numără și cadrul legal confuz și/sau aplicarea defectuoasă a normelor în materie de acces la informație.

Mai nou, Legea privind accesul la informație este declarată inaplicabilă de către Curtea Supremă de Justiție, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ. Și aici apare întrebarea firească: oare câte decenii i-ar mai trebui Republicii Moldova pentru asigurarea și realizarea eficientă a dreptului de acces la informația de interes public?

Noile (vechi) bariere în exercitarea dreptului de acces la informație

Nu este o noutate că accesul la datele deținute de autorități le sunt îngrădite jurnaliștilor sub diferite pretexte: protecția datelor cu caracter personal; secretul de stat și cel comercial; obligarea jurnaliștilor de a solicita informațiile prin scrisori în loc de email sau apel telefonic. În plus, deoarece legislația privind accesul la informație este ambiguă și lasă loc de interpretări, furnizorii de informație au ales și mai aleg să califice solicitările de informații drept „petiții”, invocând Legea cu privire la petiționare (abrogată), iar mai nou - Codul administrativ, în vigoare de la 1 aprilie 2019.

Anume ultimele modificări operate în acest cod au amplificat și mai mult ambiguitatea asigurării de către autorități a dreptului de acces la informație și a dreptului la petiționare. De altfel, adoptarea Codului administrativ a reprezentat o intenție nobilă, deoarece soluția legislativă propusă a avut drept scop sistematizarea tuturor reglementărilor legale referitoare la procedura administrativă derulată de autorităţile publice prin înglobarea regulilor, instituţiilor juridice specifice procedurii administrative și celor proprii contenciosului administrativ într-un singur act legislativ (Codul administrativ) pentru a-i conferi coerenţă, claritate, accesibilitate.

Drept urmare, au fost abrogate expres Legea cu privire la petiționare și Legea contenciosului administrativ, iar Curtea Supremă de Justiție a constatat recent [1] într-un litigiu de revendicare a dreptului de acces la informație că „Legea privind accesul la informație a devenit inaplicabilă odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ”. În consecință, intenția nobilă a legiuitorului a generat practici frauduloase de îngrădire a accesului jurnaliștilor la informații, iar tendințele nu sunt deloc optimiste.

Petiție ≠ Solicitare de informație

Noile modificări au instituit definiția juridică a petiției care, în condițiile Codului administrativ, este orice cerere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică. Astfel, cererile de acces la informație formulate și expediate furnizorilor de informații în temeiul Legii cu privire la informație sunt asimilate exclusiv petițiilor, așa cum prevede Codul administrativ. Ce se întâmplă la modul practic și care este esența actualelor practici administrative restrictive?

Urmând logica noilor reglementări, jurnalistului care va formula și va înainta o solicitare de informație unei autorități publice i se va cere să se conformeze cerințelor de formă și conținut pentru petiție, care trebuie să conțină următoarele elemente: numele, prenumele sau denumirea petiționarului; domiciliul sau sediul petiționarului și adresa de poștă electronică; denumirea autorității publice; obiectul petiției și motivarea acesteia; semnătura petiționarului sau a reprezentantului său legal sau împuternicit. Codul administrativ prevede că petiția poate fi transmisă în formă scrisă (expediată prin poștă sau fax), verbală (se va consemna într-un proces-verbal) sau electronică, dar obligatoriu să fie semnată electronic, altfel petiția nu se va examina. Termenul de examinare a petiției va fi de 30 de zile, iar în cazul existenței unor motive justificate - până la 90 de zile.

Dacă petiția ține de competența altei autorități publice, originalul documentului se va expedia autorității publice competente în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, fapt despre care petiționarul este informat. Și nu în ultimul rând, în caz de refuz, petiționarul va parcurge o procedură prealabilă înainte de a acționa autoritatea publică în instanța de judecată. Indubitabil, tot acest nou parcurs de obținere-oferire a informației este unul descurajant și împiedică realizarea sarcinii mass-media de a informa asupra chestiunilor de interes public. Dreptul de acces la informație nu poate fi supus unor restricții formale și nejustificate or, cerințele de formă și procedură stabilite de Codul administrativ nu pot fi imputate accesului la informațiile de interes public.

Legea privind accesul la informație este unicul act normativ special care reglementează raporturile juridice de asigurare și realizare a dreptului de acces la informație, iar cererea de acces la informație nu poate fi asimilată unei simple petiții din mai multe considerente. Nu există nicio obligație legală de a pune semnătura electronică pe o solicitare de acces la informație, iar cerințele de formă se rezumă la indicarea datelor solicitantului - detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia) și modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate.

Termenul de examinare a unei solicitări de informație este de 15 zile lucrătoare și poate fi extins cumulativ până la 30  de zile. Și, cel mai important aspect – solicitanții de informație sunt absolviți de obligația de a-și justifica interesul pentru informațiile solicitate. Sigur că actualele prevederi din Legea cu privire la informație nu sunt cele mai democratice, dar comparativ cu cele instituite în Codul administrativ sunt cele mai relevante reieșind din caracterul special al legii.

Distincția conceptuală dintre o petiție și o solicitare de informație trebuie să o facă autoritățile publice. Dar noile prevederi comode, stabilite de Codul administrativ, motivează și mai mult că cererea de acces la informație este o petiție!

Noua tentativă de amendare a cadrului legal

Amendarea cadrului legal este unica soluție pentru a exclude orice confuzie dintre cererile de acces la informație și petiţii. Recent, un nou proiect de lege [2]  pentru îmbunătățirea accesului la informațiile de interes public, elaborat de organizațiile neguvernamentale, a fost prezentat Parlamentului.  Se propune modificarea și completarea mai multor legi, inclusiv a Legii privind accesul la informație, Legii cu privire la libertatea de exprimare, Legii privind protecția datelor cu caracter personal, Legii cu privire la secretul de stat, Legii cadastrului bunurilor imobile, Legii cu privire la schimbul de date și interoperabilitate și a Codurilor contravențional, administrativ și civil. Totodată, odată cu adoptarea acestui proiect de lege urmează să fie abrogată Legea presei, considerată de mulți experți declarativă și desuetă.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt: definirea legislativă a noțiunilor de „informații de interes public”, „date cu caracter personal de interes public”, „mass-media”, „jurnalist” și „instituție media”; completarea listei furnizorilor de informații și a categoriilor de informații care trebuie publicate de aceștia pe pagina web sau, după caz, la sediu; facilitarea accesului mass-media la informațiile de interes public în vederea realizării scopurilor jurnalistice; reglementarea accesului la datele cu caracter personal de interes public pentru instituțiile media, inclusiv în cazul efectuării unor investigații jurnalistice sau al relatării unor subiecte de interes public; excluderea calomniei din Codul contravențional; trecerea competenței de examinare și soluționare a cazurilor de încălcare a dreptului de acces la informație și libertatea de exprimare de la Inspectoratul General al Poliției către organele Procuraturii.

În luna mai, într-un comunicat[3] Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a invitat toate părțile interesate să participe la Evaluarea ex-post de impact asupra Legii privind accesul la informație. Scopul evaluării ar viza inclusiv cât de eficiente sunt normele din lege la modul practic, dorindu-se și identificarea problemelor/lacunelor existente în procesul implementării legii în cauză. În cadrul ședinței[4] din 8 iulie comisia de profil a decis amânarea prezentării Raportului de evaluare ex-post de impact asupra Legii cu privire la informație, pentru săptămâna viitoare.

Îmi exprim speranța că cele mai noi tentative/inițiative de modificare a cadrului legal privind accesul la informație vor ajunge la o finalitate logică.